> Povestea Iei ca Must Have > Povestea Casei Bucovinene

Povestea Iei ca Must Have

Pentru noi, cei născuţi şi crescuţi în Bucovina, Ia este doar un alt accesoriu din „port”, adică acele vestimentaţii catalogate ca fiind ale bunicilor. Or ce este a bunicilor nu este pentru noi, cei moderni. Contactul facil cu aceste accesorii ne-a făcut să le desconsiderăm valoarea estetică. Între un tricou ţipător în „culoarea anului” şi o superbă ie primită de la mama sau de la bunica, pe străzile şi uliţele Bucovinei vom descoperi mereu tricoul ţipător. Cine îndrăzneşte să poarte haine „tradiţionale” este depăşit, demn de milă – probabil nu-şi permite un tricou ţipător – ce mai, de-a dreptul ridicol.

Pe de altă parte, în lumea mai puţin civilizată, oameni lipsiţi de inspiraţie, precum Yves Saint Laurent, Oscar de la Renta sau Jean Paul Gaultier, au considerat Ia ca un obiect de vestimentaţie superb şi în jurul originalităţii şi prospeţimii sale au creat colecţii de succes. Au ajuns, în ignoranţa lor, să împingă această modă atât de departe încât puţine vedete îşi permit să nu aibă, mai ales acum, în Anul Iei, câteva fotografii, mai mult sau mai puţin întâmplătoare, în care apar îmbrăcate într-o ie. Probabil că acum câţiva ani o prezentare de modă a unei colecţii de Ii ar fi putut fi privită, în neaoşa mentalitate provincială, cu un zâmbet ironic, ca spectacol etnografic, nu unul de tendinţe în modă. Mai pe scurt, un eveniment plictisitor şi degeaba. Dar odată cu impunerea Iei dinspre Occident către noi, ne putem, în sfârşit, „întoarce la rădăcini”, putem să ne „redescoperim tradiţiile”. Singura ironie este că o facem cu 450 euro pentru o astfel de piesă vestimentară la Paris sau vreo 50-100 euro la Zara, în loc de 30 euro la târgul de la Voroneţ sau la vreun meşteşugar contactat prin Centrul pentru susţinerea Tradiţiilor Bucovinene.

Povestea Iei spun