Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Act normativ pentru combaterea întârzierilor obligatiior de platã

Publicat in Monitorul de Vaslui, luni 1 iulie 2013 ·

Directia Generalã a Finantelor Publice Vaslui informeazã cã, la 5 aprilie 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 72/2013, privind mãsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligatiilor de platã a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionisti si între acestia si autoritãti contractante. Legea transpune Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plãtilor în tranzactiile comerciale. Prevederile acestui act normativ se aplicã creantelor certe, lichide si exigibile, constând în obligatii de platã a unor sume de bani care rezultã dintr-un contract încheiat între profesionisti sau între acestia si o autoritate contractantã, contractul având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea si executia lucrãrilor publice, a clãdirilor si a lucrãrilor de constructii civile. Nu sunt incluse în sfera de aplicare creantele înscrise la masa credalã în cadrul unei proceduri de insolventã si creantele ce fac obiectul unui mandat ad-hoc, concordat preventiv ori al unei întelegeri încheiate ca urmare a unei negocieri extrajudiciare de restructurare a datoriilor unei societãti precum si contractele încheiate între profesionisti si consumatori. Ca o mãsurã eficientã de combatere a întârzierii în efectuarea plãtilor în contractele încheiate între profesionisti, legea reglementeazã dobânda penalizatoare. La rândul lor, autoritãtie contractante executã obligatia de platã a sumelor de bani rezultând din contractele încheiate cu profesionisti, conform termenelor prevãzute în actul normativ.

Directia Generalã a Finantelor Publice Vaslui informeazã cã, la 5 aprilie 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 72/2013, privind mãsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligatiilor de platã a unor sume de bani rezultând din contracte înch

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

HotNews acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 51 minute
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum 29 minute
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Miniștrii Mediului și Energiei, plângere penală la DIICOT pentru răspândirea unor „știri false” legate de demolarea barajelor cu rol hidroenergetic

Adevarul acum o ora
Miniștrii Mediului și Energiei au anunțat joi că au depus o plângere penală la DIICOT pentru răspândirea în presă și pe rețelele de socializare a unor „știri false” legate de demolarea barajelor cu rol hidroenergetic.

Miniştrii Mediului şi Energiei au sesizat DIICOT privind persoane care au diseminat în mod intenţionat informaţii false referitoare la presupusa demolare a barajelor din România

News.ro acum o ora
Miniştrii Mediului şi Energiei, Mircea Fechet şi Sebastian Burduja, au făcut o sesizare penală la DIICOT împotriva unor persoane care au diseminat în mod intenţionat informaţii false referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Acţiune

Amenzi record de 44 de milioane de euro pentru Holcim, Romcim şi Heidelberg

Mediafax acum 42 minute
Valoarea exactă a amenzilor este de 90,9 milioane lei (18,2 milioane euro) pentru Holcim România S.A., 66,1 milioane lei (13,3 milioane euro), pentru Romcim S.A. şi 60,9 milioane lei (12,2 milioane euro), pentru Heidelberg Materials România S.A. Inv

Doliu în lumea artei românești. Pictorul Neculai Iorga a murit la 91 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Pictorul Neculai Iorga a murit la vârsta de 91 de ani, anunţă Uniunea Artiştilor Plastici din România. Artistul s-a născut la Galaţi, în anul 1933. „Uniunea Artiştilor Plastici din România, cu adâncă tristeţe, anunţă dispariţia marelui pictor Necula

5 românce pe tabloul principal al Australian Open! Anca Todoni și Gabriela Ruse au trecut de calificări » Ce adversare vor avea Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Anca Todoni (20 de ani, 110 WTA) și Gabriela Ruse (27 de ani, 125 WTA) au trecut de cele trei tururi de calificare și au acces pe tabloul principal al Australian Open. Cele două românce și se alătură Soranei Cîrstea (34 de ani, 72 WTA), Irinei Begu

Ce este virusul HMPV, extem de contagios, care face ravagii în China şi care acum a ajuns în România. Cum se manifestă, cât de periculos este şi care sunt diferenţele faţă de COVID

Mediafax acum 23 minute
Printre cele mai comune simptome ce pot indica infectarea cu HMPV sunt febra, frisoanele, stare generală modificată, tuse, durere musculară sau articulară, congestive nazală şi probleme cu respiraţia. COVID-19 prezintă unele simptome similare cu HMP

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

16°
joi

9°/16°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

5°/11°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

14°
joi

7°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°