O intrebare, logica, in ultima instanta. Chiar asa, de ce au spionat Statele Unite tarile Uniunii Europene, de ce au montat aparatura de interceptare a convorbirilor telefonice si electronice in sediul NATO de la Bruxelles, de ce au instalat „microfoane” si alte dispozitive de supraveghere in ambasada Japoniei sau a Coreei de Sud? In ultima instanta, toate aceste state sunt considerate de Washington drept parteneri si prieteni!
Dupa ce duminica, saptamanalul german Der Spiegel a anuntat, citand documente intrate in posesia redactiei prin intermediul fostului agent al NSA, Agentia nationala pentru securitate a SUA, deja faimosul Edward Snowden, ca Statele Unite au spionat UE, cu accent pe Germania, cotidianul britanic The Guardian a oferit in numarul sau de luni detalii suplimentare. Folosind aceeasi sursa de informare, publicatia relateaza despre cum au fost spionate misiunile diplomatice ale UE si a altor state, considerate aliatele SUA.
„Unul dintre documente enumera 38 de ambasate si misiuni catalogate drept si descrie amanuntit metodele de spionaj folosite pentru fiecare dintre ele – de la dispozitive montate in mijloacele de comunicare electronica si microfoane montate in cablurile telefonice, la colectarea de informatii cu ajutorul unor antene speciale”, scrie The Guardian.
Ziarul constata, printre altele, ca spionajul american supraveghea, astfel, nu numai „adversarii ideologici traditionali ai SUA si statele din Orientul Mijlociu care necesitau o atentie sporita”. Pe lista figureaza, de asemenea, misiunile UE, ambasadele Greciei, Frantei si a altor aliati ai americanilor, precum Japonia, Mexic, Coreea de Sud, India si Turcia.
Una dintre metodele de monitorizare, continua Guardian, a primit numele de cod Dropmire, detaliu care apare intr-un document datat 2007. Gratie dispozitivelor instalate in aparatele care trimiteau faxuri cod
