Anul acesta, „Cartografierea socială a Bucureştiului“ (cercetarea a fost realizată de către colegii mei, Alfred Bulai, Cătălin Stoica şi Bogdan Iancu, împreună cu studenţi ai facultăţii), realizată în fiecare an de către Departamentul de Sociologie din SNSPA, s-a centrat pe problemele sănătăţii. Bucureştenii şi sănătatea, aşadar.

După cum am mai amintit şi cu alte ocazii, românii par să fie cei mai îngrijoraţi de sănătatea lor, dintre toate naţiile Europei: sănătatea este o problemă personală, importantă pentru peste un sfert din populaţia României (faţă de media europeană de 16%), fiind de două ori mai frecventă în straturile de jos – amintea mai de mult Dumitru Sandu. Mai curios este faptul că ţara noastră are cea mai mare pondere de indivizi îngrijoraţi de propria stare de sănătate şi în rîndul tinerilor între 15-29 de ani (19% faţă de media europeană de 9%). Mai mult, un studiu Discovery Research din 2008 arăta că tinerii noştri se află pe primul loc din Europa la „îmi fac adesea griji cu privire la sănătatea mea“, dar şi la „sînt conştient de faptul că nu mă îngrijesc de sănătatea mea atît cît ar trebui.“ Pe scurt: îmi fac griji pentru sănătatea mea, dar nu mă îngrijesc.

Studiul de faţă aduce cîteva precizări şi detalii interesante referitoare la această „cultură a sănătăţii“. În ierarhia îngrijorărilor personale ale bucureştenilor, sănătatea se află pe primul loc, înaintea viitorului copiilor sau a salarizării, de pildă. Mai mult, 66% declară că îşi fac adeseori griji pentru sănătatea lor. Nimic nou, deocamdată. Ce fac însă bucureştenii în aceste condiţii ? Ei bine, pentru peste o treime dintre bucureşteni, sănătatea depinde mai mult de Dumnezeu decît de individ, iar 23% au încredere foarte scăzută sau deloc în tratamentele medicale clasice. În vizibilă contradicţie cu această atitudine destul de „tradiţionalistă“ se află faptul că 75% dintre bucure