Surprizele se ţin lanţ la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Deţinătoarea titlului de la Wimbledon şi principala favorită a competiţiei, jucătoarea americană Serena Williams, a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale turneului de Sabine Lisicki.
Sportiva germană, cap de serie numărul 23 şi locul 24 în clasamentul WTA, s-a impus cu scorul de 6-2, 1-6, 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore şi trei minute. Sportiva din Germania a reuşit prin această victorie să oprească la 34 seria de meciuri consecutive câştigate de Serena Williams. Pe tabloul feminin primele trei favorite nu se mai află în concurs, după ce Maria Şarapova, a treia favorită, şi Victoria Azarenka, cap de serie numărul doi, au părăsit competiţia în turul secund. La masculin, doi dintre mari favoriţi au fost deja eliminaţi. Este vorba de Rafael Nadal şi Roger Federer.