Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea scoate parlamentarii din hoteluri, dar le dă bani de cazare pe timpul vacanţei

Publicat in Gandul, luni 1 iulie 2013 ·

La şase luni de la începutul legislaturii, Camera Deputaţilor şi Senatul au reuşit voteze în unanimitate noul statut al parlamentarilor, adoptând şi normele de aplicare referitoare la reducerile de cheltuieli. Principala modificare este că aceştia nu vor mai fi cazaţi la hotel, ci li se va acorda suma de 4.000 de lei pentru a-şi găsi singuri cazare.

”Deputaţilor şi senatori lor, care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti sau judeţul Ilfov, Ii se acordă din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, o sumă forfetară în cuantum de 4.000 de lei în vederea acoperirii cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti”, se arată în hotărâre.

Astfel, potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în aproximativ 3 săptămâni senatorii şi deputaţii vor fi nevoiţi să părăsească hotelurile şi să-şi găseasc un alt loc de cazare. ” În jurul datei de 15-20 iulie teoretic ar trebui ca Statutul să fie în vigoare. Până la data respectivă, noi vom plăti suma din contractul cu companiile hoteliere, după data respectivă fiecare se va reloca în cazare privată sau poate să facă ce vrea cu această sumă", a precizat Zgonea

Cu toate acestea, suma de 4.000 de lei o vor primi chiar şi pe perioada verii, când parlamentarii se află în vacanţă. ”Este posibil să fie sesiune extraordinară. Este o chestiune normală. Suma se acordă pentru cele 12 luni, există posibilitatea ca Parlamentul să fie convocat într-o şedinţă de urgenţă pe orice articol din Constituţie chiar şi, Doamne fereşte, într-o problemă de interes naţional şi atunci trebuie să le asigurăm cazarea, pentru că aceasta este obligaţia statului faţă de cei care au fost aleşi în demnitatea politică de deputat sau senator", a argumentat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Pe lângă cazare pe timpul verii, deputaţii mai beneficiază şi de decontarea cheltuielilor făcute în circmscripţie, act

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert din cauza codului roșu de caniculă. „Evitați deplasările”

HotNews acum 49 minute
Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert în București și Ilfov pe fondul căldurii extreme prognozate pentru luni de către meterologi. Bucureștiul și alte 15 județe se află astăzi sub cod roșu de caniculă. Sunt anunțate temperaturi de 41 de grade. „Ave

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 56 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 49 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 36 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 56 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°