Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raport OCDE: Profesorii din toată lumea muncesc mai mult, dar câştigă tot mai puţin

Publicat in Adevarul, marți 2 iulie 2013 ·

Un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică vorbeşte despre „tendinţe îngrijorătoare“ în rândul profesorilor, care câştigă tot mai puţin şi muncesc din ce în ce mai mult.

„Profesorii din Ghana predau la clase de 50 de elevi, nu au un salariu bun şi nici un loc de muncă sigur“, susţine Ama Ntiedu, o profesoară în vârstă de 25 de ani, citată într-un articol publicat pe site-ul „Deutsche Welle“.

Cu toate acestea, dascălii africani se bucură de respect, tendinţă mai puţin întâlnită în alte state de pe Glob. Astfel, chiar dacă salariul este mic, mulţi tineri încă doresc să devină profesori.

„Vedem asta în multe ţări, reputaţia unei profesii depinde numai parţial de salariu“, susţine Andreas Schleicher, unul dintre autorii raportului. În Finlanda, potrivit aceleiaşi surse, profesorii primesc salariul mediu pe economie, dar sunt respectaţi. Situaţia este similară în Marea Britanie şi în Europa de Est, arată Schleicher.

Potrivit sondajului OCDE, salariile profesorilor au scăzut, între 2009 şi 2011, în statele membre OCDE, pentru prima dată în 10 ani. În timp ce veniturile acestora au fost reduse, în medie, cu două procente, în alte ţări tăierile de salarii au fost mult mai severe. În Grecia, salariile dascălilor au scăzut cu 17%, iar situaţii asemănătoare s-au întâlnit şi în Ungaria, Irlanda sau Spania.

Printre statele care nu sunt membre ale OCDE, salariile profesorilor au început să scadă cu mai mult timp în urmă, situaţia fiind „foarte gravă în ţările din Africa Subsahariană, în multe ţări din sud-estul Asiei şi America Latină“.

De asemenea, o altă problemă o reprezintă faptul că tinerii sunt din ce în ce mai puţin atraşi de o astfel de carieră. Astfel, 50% dintre profesorii din Germania, Italia şi Suedia au împlinit deja 50 de ani şi există riscul ca, atunci când aceştia se vor pensiona, şcolile să se confrunte c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°