1. Tragicul accident ne duce cu gîndul la Cutremurul din 1977, de la Bucuresti si la „Explozia“ de la Cernobîl, cînd, evident, marile dezastre au dezvăluit tarele unor regimuri politice, dar care, iată, vrem-nu vrem ne amintim, deoarece, vai, apar niste, aparent, paradoxale reactii, care amintesc de acele întunecate vremuri. Să le recapitulăm pe scurt:

2. Cutremurul din ă'77 a „prins“ regimul pe picior gresit: Ceausescu lipsea din tară, iar subordonatii lui din Capitală nu stiau ce să facă: să informeze sau să nu informeze populatia?! Ei ar fi vrut ca poporul să nu cunoască amploarea dezastrului numai că cenzura nu a reusit să suprime pe cît ar fi dorit informatia: din străinătate a pornit o avalansă de întrebări de la nenumărati români care cereau vesti despre rudele lor din Bucuresti. Autoritătile tăceau, dar informatia a spart zidul dintre lumea liberă si cea din tară, cu stiri si comentarii greu, dacă nu imposibil de anihilat si controlat. Culmea ironiei, porta-vocea comunicării stirilor a fost postul de radio Europa Liberă, care s-a întrecut pe sine cu profesionalismul, promptitudinea si acuratetea comunicării mult asteptatelor vesti.

3.Poporul sovietic era cuprins de euforia Glasnost-ului: să spui cu voce tare ceea ce auzi (coruptie, alcoolism, productie de proastă calitate etc) si să nu te limitezi, că pînă atunci, la soapte: vinovati de proasta stare a lucrurilor nu era regimul, ci erau niste activisti, lideri locali etc. Dezastrul de la Cernobîl avea să dezvăluie însă limitele asa-zisei „deschideri“ gorbacioviste: populatia trebuia împiedicată să stie ceea ce s-a întîmplat la centrala atomică si nici lumea de afară nu trebuia să afle. Asa se face că, desi savantii îl informaseră pe Gorbaciov de intensitatea si gravitatea poluării cu noxe mortale, el si ciracii lui si-au îngăduit să scoată în stradă milioane de rusi, dintre care foarte