Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANRMAP confirmă: Primăria Arad n-a trimis niciun act la SEAP referitor la licitaţia pentru tramvaie

Publicat in Glasul Aradului, luni 1 iulie 2013 ·

Deşi primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, ne anunţa prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina web a Primăriei, în data de 23 mai, „că licitaţia pentru achiziţia de tramvaie moderne pentru Municipiul Arad a fost publicată pe SEAP iar ofertele sunt aşteptate până în data de 1 iulie 2013“, lucrurile nu stau deloc aşa. Iar asta nu o spunem noi, ci chiar Autoritatea Na­ţională pentru Reglementarea şi Mo­nitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP).

La solicitarea Glasului Aradului, ANRMAP a făcut demersurile necesare pentru a stabili dacă informaţia furnizată de Primăria Arad cu privire la licitaţia pentru cele şase tramvaie, în valoare de 8,7 milioane euro, este corectă, iar documentele au fost într-adevăr trimise la SEAP, cum susţinea Gheorghe Falcă. Aşa cum ne aşteptam, ANRMAP confirmă faptul că avem de a face cu o minciună mare sau o eroare impardonabilă pentru care cineva trebuia să plătească până acum.

Iată ce ne transmit cei de la ANRMAP: „Ca urmare a adresei dvs., înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice cu nr. 11127/25.06.2013, prin care ne solicitaţi, în baza Legii nr. 544, privin liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, comunicarea unor informaţii referitoare la achiziţia de tramvaie moderne de către Primăria municipiului Arad, suntem în măsură să vă comunicăm următoarele:

În urma analizei efectuate de către direcţiile specializate din cadrul instituţiei noastre, s-a constatat faptul că la nivelul SEAP nu a fost iniţiată nicio procedură de atribuire de către Primăria municipiului Arad, care să fi avut ca obiect achiziţia de tramvaie. Pe cale de consecinţă, ANRMAP nu a verificat documentaţia de atribuire“.

ANRMAP ne-a răspuns extrem de prompt la solicitarea noastră, lucru ce nu se întâmplă la Primăria Arad, unde av

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum 40 minute
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 2 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 36 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 34 minute
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 5 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 6 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Un șofer a fugit de poliție și a intrat cu mașina într-un stâlp / Reținut pentru mai multe infracțiuni rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 37 de ani din comuna Băbăiţa, județul Teleorman, a fost reținut sâmbătă după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor rutieri și a fost urmărit în trafic pe DN 6. Urmărirea s-a

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum 2 ore
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°