După 8 ani de negocieri, Croaţia este, de la 1 iulie 2013, al 28-lea stat membru al Uniunii Europene. Veste bună: depresivă, Europa îşi adjudecă o salbă de coral. România şi Bulgaria nu mai sunt, iată, ultimele intrate în UE. La nivelul percepţiei, România şi Bulgaria au rămas, din 2007 şi pînă astăzi, pietrele de moară ale unei Europe care s-a înnămolit în criză. Simbolic, de azi nu mai suntem ultima roată la căruţă, deşi romii rămîn o problemă spinoasă, în privinţa căreia Europa a devenit conştientă (şi se dovedeşte a fi neputincioasă) după admiterea ultimelor două ţări. Intrarea Croaţiei în UE e o veste bună pentru că Europa ca idee politică merge înainte, în ciuda recesiunii. O dată creat, sistemulobligă la o „rezolvare” şi protejează acolo unde crispările economice şi climatul social ar împiedica o rezolvare. Da, peste tot în Europa e criză, şomajul e ameţitor iar tensiunile sociale ameninţătoare, dar Croaţia a îndeplint criteriile de adereare la UE. În timp ce UE îî reproşa corupţia şi birocraţia, Croaţia răspundea propriului popor că, dacă UE impune reforme, privatizări şi austeritate bugetară, UE e şi o vacă de muls, prin subvenţiile europene pe care mica ţară va şti să le absoarbă. La cerere europeană, Croaţia a privatizat mare parte din şantierele navale: croaţilor li s-a motivat că nu vor mai susţine, din propriul buzunar, o industrie în veşnică hemoragie...Europa se mai întinde cu o palmă către o nouă piaţă de desfacere, dar îşi face rost şi de un concurent pe piaţa delocalizărilor de intreprinderi. Croaţia rîvneşte de mult la o bucăţică din piaţa industriei de automobil din Europa, pe care i-a suflat-o Slovacia, poftită la masa europenilor ceva mai devreme...Una peste alta imaginea Croaţiei în Europa e una destul de luminoasă, constelată cum e de insule şi salbe de mărgean care alimentează, graţie turismului, 20% din PIB. UE rămîne o idee romantică mai