"Ajutaţi-mă să mă întorc acasă din America!"

Stimată doamnă directoare Sânziana Pop,

Sunt o tânără din România şi locuiesc în regiu­nea Dallas-ului, Texas (SUA). Vă citesc pe internet revista de 8 ani, de când am venit din România aici. M-am ho­tărât cu mare greutate să vă cer şi eu aju­torul, fiind într-o si­tua­ţie disperată. Am câştigat viza de emigrare la lo­terie şi, cu 100 de dolari în buzunar, am ajuns într-o lume necu­nos­cută.

Am muncit ca menajeră, baby-sitter, la o familie de americani. Am primit 1500 dolari lunar pe o perioa­dă de 2 ani. Am găsit apoi un serviciu mai bun, mai bi­ne plătit, la o companie de asigurări. Fiindcă facul­tatea pe care am fă­­cut-o în România nu mi-a fost re­cunoscută, m-am în­scris şi la cursurile universităţii din Dallas. Câştigam bine, eram respectată şi apre­ciată de supervisori. Mi-am cum­pă­rat şi o maşină second-hand. Dar a venit criza econo­mică şi multe companii, printre care şi compania la care lucram eu, au trebuit să renunţe la mare parte din an­gajaţi. Am fost printre cei disponibilizaţi - fără nici o culpă per­sonală - doar datorită crizei. Am primit şomaj 9 luni, apoi am căutat pe internet un post la mii de com­pa­nii de toate tipurile şi de pe toate poziţiile afişate ca va­can­te. A în­ceput din acel moment lupta pentru supra­vie­ţui­re de una sin­gură. M-am îmbol­nă­vit grav, nu aveam asigurare me­dicală, nu aveam bani şi am fost ne­voită să vând maşina şi m-am sal­vat pe moment. Rămasă fără ma­şină, nu am putut să mă angajez decât ca me­na­jeră (în Texas, distan­ţele sunt mari şi maşina este o ne­ce­sitate) la o familie de ame­ricani. Fac curăţenie la 3 case: 2 ale pro­prie­­­ta­ru­lui, pentru care lucrez, şi casa mamei lui. Nu pri­mesc nici un ban, doar o cameră de locuit. Nici măcar o porţie de mân­care! Neavând nici un venit, am dreptul la ajutor social, însă nu se dau bani, ci doar alim