Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bumerangul Evaluării Naţionale

Publicat in Vocea Brailei, marți 2 iulie 2013 ·

Până unde poate coborî o ştachetă? Să ne amintim de mereu proaspătul Caragiale şi de scena "Examen anual" din piesa "Un pedagog de şcoală nouă". În aceiaşi termeni putem spune că s-a desfăşurat şi Evaluarea Naţională, care a bulversat, a enervat, a dezamăgit, dar a şi bucurat pe unii.

Cei care au depus eforturi susţinute pentru a învăţa şi a obţine note frumoase şi în situaţia în care se dau şi subiecte dificile s-au văzut puşi să răspundă la întrebări pe care şi un elev de nivel mediu le-ar rezolva cu uşurinţă. S-au luat note mari, fericire mare! Dar e bine pentru copii, pentru sistem?

Subiectele din acest an au demonstrat că întotdeauna este loc să se dea şi mai uşor, că ştacheta poate coborî oricât, astfel încât să fie "sărită" de aproape orice elev, oricât de slab. Adevărul este că rezultatele obţinute au luat de-o grijă şefilor din educaţie. Acum au promovat 76% dintre copii, este bine, învăţământul nu are probleme. Oare?

În acest an, aşa cum se prezintă situaţia, departajarea va fi făcută de mediile din gimnaziu, medii despre care ştie toată lumea cât de "obiective" sunt. În unele şcoli, la disciplinele din partea dreaptă a catalogului nu există decât note maxime, în alte şcoli se învaţă pe rupte, se fac eseuri, portofolii, se dau lucrări, se evaluează totul cu exigenţă maximă. Vorbim de muzică, desen sau religie. Nici cu sportul nu-i de joacă în unele şcoli. Nu comentez acum dacă este bine sau rău că se procedează aşa, rezultatul însă, cel puţin în acest an, va fi unul dezastruos. Mediile de admitere vor creşte clar, ameţitor, iar surpriza va veni la toamnă. Cu subiecte atât de uşoare, liceele care caută copii capabili de performanţă, s-ar putea să-i piardă în favoarea altor copii buni, nimic de spus, dar cărora le lipseşte sclipirea ce aduce un premiu la olimpiadă.

Apoi, există pericolul că aceste medii atât de

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°