Pentru locuitorii contemporani ai insulelor britanice, anglo-saxonii sunt cei mai frecvenţi candidaţi la titlul de strămoşi. Există într-adevăr o admiraţie pentru spiritul lipsit de inhibiţii al vikingilor, dar mai nimeni nu susţine că ei ar fi contribuit cu ceva la identitatea culturii engleze. Ironic, dacă stăm să ne gândim că anglii şi saxonii au ajuns aici pornind din aceeaşi zonă ca şi danezii, numai că 400 de ani mai devreme.

Tot Alfred cel Mare deţine titlul de primul rege al Angliei, el fiind cel care uneşte regatele anglo-saxone împotriva invadatorilor vikingi. În 793 existau patru astfel de regate: Anglia, Mercia, Wessex şi Northumbria, pentru ca în 900 să rămână doar Wessex. Cu toate acestea, scribii lui Alfred sunt cei care au înregistrat în scris evenimentele epocii, deci este o poveste a cărei versiune vikingă lipseşte. Acum, deşi amploarea influenţelor scandinave încă este cu semnul întrebării, istoricii aduc în vedere şi aspectele pozitive ale prezenţei nordicilor în insulele britanice. Scandinavii au contribuit la dezvoltarea urbanismului, la creşterea producţiei de mărfuri, la modificările din zona rurală, la elaborarea unor forme stilistice hibride. Istoria Angliei în această epocă este o combinaţie între valuri succesive de invadatori şi evoluţii interne.

Primul val de invazii

După câteva raiduri la finele secolului al VIII-lea urmează o perioadă de calm, tulburată însă în 835, când vikingii reiau atacurile. Cronica Anglo-Saxonă pomeneşte cel puţin o incursiune de mare amploare pe an. 15 ani mai târziu, strategia de jaf pare să se modifice: pentru prima dată, nordicii îşi petrec iarna pe insula Thanet. În 855 un alt grup rămâne de data aceasta pe insula Sheppey, iar după 10 ani o mare flotă poposeşte în Anglia de est. Vikingii au venit şi au de gând să rămână.

Această mare flotă era condusă, printre alţii, şi de fiii