Deşi mai puţin cunoscută, expansiunea vikingilor la est de Marea Baltică precede cu mai mult de un secol marile campanii militare şi de colonizare din Insulele Britanice, nordul Franţei, Peninsula Iberică, Islanda şi Groenlanda. Atât negustorii dornici să se integreze în circuitul rutelor comerciale orientale, cât şi mercenarii dornici să se înroleze în garda imperială bizantină (celebra Gardă Varegă) vor constitui avangarda expansiunii vikinge în estul Europei.

Rute şi aşezări comerciale varege

În epoca medievală, termenii de rus sau de vareg (Rús, Væringjar) au fost utilizaţi pentru a-i denumi pe vikingii stabiliţi în est. Morminte de negustori vikingi descoperite în aşezările baltice Elbląg (Polonia) şi Grobiņa (Letonia) arată că expansiunea vikingă a debutat în jurul anului 650. Peste un secol, vikingi se stabiliseră în centrul comercial finlandez de la Staraya Ladoga (Rusia), angajaţi în comerţul cu blănuri. De aici, aceştia au urmărit să se extindă, pe calea râului Lovat, către Câmpia Rusiei. În următoarele opt decenii, vikingii vor naviga pe cursurile celor mai importante râuri din zonă: Lovat (între lacul Ladoga şi Golful Finlandei), Dvina (către Golful Riga şi Marea Baltică), Nipru (către Marea Neagră) şi Volga (către Marea Caspică). Această rapidă expansiune a fost catalizată de pătrunderea negustorilor arabi în zona Mării Caspice, care vor introduce în circulaţie monede de argint de calitate, vikingii dorind să descopere sursa preţiosului metal. Navigând aceste sisteme hidrografice, vikingii vor realiza schimburi comerciale directe atât cu Califatul Abbasid din sud-estul Mării Negre, cât şi cu Imperiul Bizantin. Aceste schimburi, debutând la începutul secolului al IX-lea, se vor intensifica, ducând la întemeierea unor aşezări cu caracter comercial, precum Novgorod (atestat în 859). Fondarea de noi aşezări a fost corelată cu ocuparea şi