Nu e pace sub măslini
Am citit - într-un interval destul de scurt - numerele 1075 şi 1076/ 2013 din revistă. La pagina ASUL DE INIMĂ, au fost lansate două provocări la meditaţie şi reflecţie asupra unor întâmplări imprevizibile în viaţa de cuplu, care pot afecta profund existenţa celor doi parteneri.
Aş fi onorată să pot descrie cum arată o căsnicie după cincizeci de ani de convieţuire, care s-a confruntat cu situaţii similare. În curând, eu şi soţul meu vom împlini cincizeci şi trei de ani de la căsătorie. Cu gândul la această aniversare, copiii şi nepoţii noştri ne-au făcut cadou un sejur de câteva zile într-o zonă superbă, din împrejurimile Sibiului. Dar încă nu este pace sub măslini. De ce? Pentru că umbrele trecutului acoperă seninul prezentului. Este greu de luptat cu dureri neînchise, fapte nelămurite şi neregretate la timpul potrivit. Despre acest lucru am să încerc să relatez în cele de mai jos.
Pornind de la citatul din Tudor Arghezi "Orice viaţă de om începe de mai multe ori", am apreciat că şi iubirea şi căsnicia noastră au trecut prin câteva etape diferite una de alta. A reînceput de fiecare dată altfel, liantul de bază fiind sentimentele iniţiale de iubire şi de apreciere, pe care le-am avut unul pentru celălalt şi care, deşi uneori înăbuşite sau ignorate, au rezistat de-a lungul anilor în subconştientul nostru.
Iubirea şi fericirea. Prima şi cea mai frumoasă etapă a iubirii noastre a fost, bineînţeles, cea în care ne-am îndrăgostit unul de celălalt. Eram foarte tineri, eu proaspăt absolventă de liceu, el cu facultatea terminată de puţin timp. Aveam şi firi diferite. Eu, o romantică visătoare, cu o fire deschisă şi sociabilă. El, o fire mai ermetică şi prevăzătoare. Avea un fel de a fi simpatic, politicos, îndatoritor, dar fără a-şi expune sentimentele. Îmi stârnea mereu curiozitatea şi o oarecare n
