Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şomajul a crescut la 7,5% în mai

Publicat in Curierul, marți 2 iulie 2013 ·

Numărul şomerilor a ajuns la 720.000

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost în mai de 7,5 la sută, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi de nivelul din mai 2012, numărul şomerilor ajungând la 720.000, potrivit datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Numărul şomerilor BIM (în vârstă de 15-74 de ani) estimat pentru luna mai este de 720.000, în creştere atât faţă de luna precedentă, cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent, ambele cu 712.000. "Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 8,1 la sută în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,7 la sută în cazul celor de sex feminin)", a precizat INS într-un comunicat de presă. Pentru persoanele adulte (25 - 74 ani), rata şomajului a fost estimată la 6,1 la sută pentru luna mai 2013 (6,7 la sută în cazul bărbaţilor şi 5,2 la sută în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 de ani reprezintă 75,1 la sută din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2013. Datele se referă la şomajul definit de Biroul Internaţional al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, şomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.

Şomajul din zona euro a crescut la 12,1%

De asemenea, şomajul din zona euro a crescut la 12,1% în luna mai, de la 12% în aprilie, în timp ce indicatorul a stagnat la nivelul Uniunii Europene la 10,9%, potrivit datelor anunţate de Eurostat. În luna mai a anului trecut, şomajul din zona euro se plasa la 11,3%, iar în UE la 10,4%. Numărul şomerilor din UE a crescut cu 1,324 milioane faţă de mai 2012, la 26,405 milioane, dintre ca

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 18 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°