- De vorbă cu PĂRINTELE IOAN, preotul american de la Biserica Rusă din Bucureşti -

Părintele John Lincoln Downie, pe care credin­cioşii de la Biserica Rusă l-au adoptat ca "pă­rintele lor Ioan", este o apariţie delicată, dar cu pecete intelectuală puternică. Stăm de vorbă în tra­peza de sub biserica mică, cu o arhitectură luxuriantă, pe care ultimul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, a dăruit-o Bucureştiului, ca pe un semn de frăţie ortodoxă. E linişte în bise­rică. Câţiva tineri se reculeg cu pioşenie, aşteptând sfatul şi sluj­bele părintelui. Cu accentul său savuros american, părintele Ioan începe să-mi dezvă­luie drumul său spre orto­doxie. Lumea visurilor sale. O mărturisire de credinţă pe care o face la fel de firesc, de bogat şi de simplu, ca şi-atunci când îşi ara­tă dragostea pentru România.

Două experienţe decisive

- Părinte, de la un timp, tot mai mulţi americani şi britanici vin să se stabilească în România. Fie că sunt la pensie, fie că le plac priveliştea şi satele noastre sau tradiţia populară, îşi află la noi a doua patrie. Dar când un american vine aici şi se călugăreşte, cum e cazul Părintelui Sa­va de la Mânăstirea Oaşa, sau devine preot ortodox, ca Sfinţia voastră, acesta este un eveniment. Veniţi dintr-o ţară în care religia este puternică. Ce v-a determi­nat să treceţi la ortodoxie?

- Primul fapt care a contat în viitoarea mea deve­nire ortodoxă a fost că eu am cres­cut ca un protestant credincios. Părinţii mei erau prezbiterieni şi mergeau la biserică în fiecare duminică, iar eu am urmat o şcoală privată protestantă. Pentru mine, relaţia mea cu Hristos a fost de la început importantă. Apoi, m-am dus la fa­cultate, la Biologie şi la Filosofie. Am avut note bune, dar n-am mai putut să plătesc taxele, care sunt foarte mari în America. Şi în viaţa mea a urmat o perioadă în care am fost mai rebel. M-am muta