Imediat după eșecul gazoductului Nabucco, premierul Ponta, un fan al eșecurilor, a plecat în Azerbaidjan ca să-i mănânce coliva. Obosit de drum lung și de grija tuturor, premierul a ajuns acolo pus pe glume răsuflate. Vorba ceea: umblă Ponta singurel dar cu poanta după el, ca vaca după vițel. Așa că, amintindu-și că trupa Mandinga a concurat la Eurovision la Baku, premierul a început dialogul oficial ca un copil de trupă: „Văd că trupa Mandinga e foarte populară aici, ar trebui s-o includem în delegația guvernului, poate e mai bună decât politicienii“. El a zis-o! Dacă-i spunea altcineva că trupa Mandinga e mai bună decât trupa Ponta, s-ar fi supărat și l-ar fi mazilit cum a făcut cu ambasadorul Florovici fiindcă în loc să răspundă corect la orice întrebare – adică „e așa cum spune premierul“ – a reacționat impecabil la tragedia rutieră din Muntenegru, furnizând date exacte.

Semn că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită de dl Ponta – în stilul asiatic care i-a scurtat drumul spre China, unde „România a fost primită peste rând“ din pricină că măreața gazdă „are un sentiment special pentru noi“. Și dl Ponta are un sentiment special pentru China: acolo s-a însurat cu Daciana. Deși era departe, premierul a cheltuit o groază de bani și de timp vorbind la telefon cu toate televiziunile. Are dependență. Din Orient, dl Ponta a salutat expres pragul de 30%: „dacă referendumul rămânea la 50%, România nu se mai schimba în 50 de ani“. Așa, cu 30% are șanse să se schimbe în 30 de ani. Președintele Băsescu a acceptat și el pragul, dar nu și „Constituția unei găști“ care produce un „președinte defrișat“ și „o paiață“. Defrișarea duce la inundații așa că nici dl Băsescu nu și-a stăvilit debitul verbal intrând tare în „gașcă“ în timp ce consilierii săi (ocupați cu Mișcarea Populară) au intrat iar în contratimp felicitându-ne de Ziua Imnului cu o lună înainte.

Aștep