Adrian Mititelu a explicat de ce l-a numit pe Nicolo Napoli antrenorul echipei Universitatea Craiova. Sursa: Mediafax
„Am vrut să pun pe cineva care n-are legătură cu taberele din Craiova, pentru că aici este o mâncătorie ieșită din comun. Napoli a fost un om care m-a sprijinit la greu. Și calitatea lui a contat.
Am greșit când l-am dat afară, pentru că el este peste mulți antrenori care au condus Universitatea. Pițurcă este mult sub Napoli!
Vor mai veni și câțiva jucători din străinătate, care au fost urmăriți de Napoli. Printre cei care au semnat deja sunt Dorel Stoica, Săceanu, Hotoboc, Preda, Stoianof, Bușu, Crăciun și mai sunt și șase juniori”, a declarat Adrian Mititelu, patronul Universității Craiova, la Sport.ro.
Italianul Nicolo Napoli (51 de ani) a mai avut trei mandate pe banca tehnică a Universității (2004, 2007-2009 și 2011) și a sfârșit de fiecare dată prin a fi dat afară. Prima dată de Dinel Staicu, fostul patron al „Științei”, iar apoi de Adrian Mititelu.