Primele rezultate ale Campaniei „Deşeurile au valoare”, derulată de societatea de salubrizare Tega SA în întreg judeţul, arată foarte bine, astfel că acţiunea va continua şi în toamnă. Campania s-a derulat în lunile aprilie – iunie şi a adunat cantităţi impresionante de PET-uri, hârtie, sticlă şi materiale DEE (electrice).
Directorul Tega, Toth Birtan Csaba, a declarat că în total s-au colectat 85.793 de kilograme de deşeuri, iar 64.400 de kilograme au fost colectate din mediul rural, în vreme ce Sfântu Gheorghe a dat 21.393 kilograme.
Cele mai conştiincioase comune au fost Reci şi Ojdula, prima colectând cel mai mult la PET-uri (186 kg), sticlă (1.985 kg) şi DEE (2.389 kg), în vreme ce a doua a colectat 1.460 kg de hârtie.
Campania a prins bine şi la Sfântu Gheorghe, unde s-au strâns aproape 153 kg de PET-uri, 10.000 kg de hârtie, 6.772 kg de sticlă şi 4.547 kg de DEE. În mediul rural s-au făcut reduceri la facturi în valoare de aproape 29.000 de lei, iar la Sfântu Gheorghe de aproape 6.500 de lei.
Campania „Deşeurile au valoare” a fost iniţiată de Tega cu scopul declarat de a-i motiva pe cei care fac o colectare selectivă, dându-le şansa de a-şi reduce cheltuielile la salubritate. Astfel, valoarea deșeurilor colectate va fi scăzută din factura Tega după cum urmează: 10 kg de PET-uri 5,8 lei, 10 kg de hârtie 2,5 lei, 10 kg de sticlă 80 de bani, iar 1 kg de deșeuri electrice 73 de bani.
Conducerea Tega susţine că oamenii vin zilnic la centrul de colectare pentru a preda aparate electronice şi electrocasnice vechi, hârtie, sticlă sau PET-uri, preţul deşeurilor aduse la centru fiind scăzut din factura oamenilor.
În 2012, Tega a strâns 468 de tone de hârtie, 222 de tone de sticlă şi 337 de tone de plastic. Deşeurile au fost valorificate de societate, care astfel a câştigat 481.000 de lei faţă de 390.000 de lei în 2011.
Comentarii