Extrema stângă, sosită în vara anului trecut la CSM Slatina, Aura Cristoaica, a semnat o nouă înţelegere. Handbalista de 26 de ani a ajuns la un acord pe o perioadă de un an de zile.
Aşteptate luni la negocieri, surorile Cristoaica s-au aşezat la masa tratativelor cu conducerea CSM Slatina. Extrema stângă, Aura, a semnat un nou contract cu echipa slătineană pe o perioadă de un an de zile. Handbalista sosită în vara anului trecut de la HC Zalău speră într-un parcurs reuşit în viitoarea stagiune a Diviziei A.
Totodată, jucătoarea de 26 de ani regretă faptul că nu s-a reuşit accederea la barajul de promovare.
„Am semnat pe un an de zile. Ne propunem să terminăm cât mai sus. Cu siguranţă sunt regrete pentru că nu ne-am calificat la barajul de promovare, nu cred că echipa din Târgu Mureş are un lot mai bun, dar am traversat noi o perioadă mai proastă, nu ne-am mobilizat cum trebuie, iar asta ne-a costat”, a declarat Aura Cristoaica, extremă stânga.
Negocierile continuă cu Mariana Cristoaica
Singura jucătoare din lotul vechi, care nu a a semnat deocamdată prelungirea contractului este centrul Mariana Cristoaica. Handbalista susţine că îşi doreşte să continue cu CSM Slatina, însă negocierile nu s-au finalizat.
„Eu nu am semnat deocamdată, mai avem unele lucruri de stabilit, sunt probleme personale, dar cred că până la urmă se vor rezolva. Probabil, cel mai târziu săptămâna viitoare voi semna”, a declarat Mariana Cristoaica.
Reunirea lotului echipei de handbal CSM Slatina, sub comanda tehnicianilor Iulia Păsărică şi Gavril Kozma, este programată pe data de 8 iulie.