Judecătorii gălăţeni au prelungit starea de arest a celor şapte inculpaţi deţinuţi din 9 martie
Cei şapte inculpaţi din “Lotul Jitea”, aflaţi în anchetă penală la DIICOT Galaţi, sunt de 17 săptămani în arest, respectiv 115 zile de la reţinerile oprate începand cu ziua de 8 martie. Pentru că ancheta nu s-a finalizat, procurorii au propus o nouă prelungire a măsurii arestului, respectiv cu încă 30 zile, de la data de 5 iulie pană pe 4 august. Propunerea s-a judecat la Tribunalul Galaţi care, în cursul zilei de ieri, a dispus prelungirea arestului pentru toţi cei şapte inculpaţi respectiv Jitea Mircea Liviu, Milea Raluca, Bica Neculai, Tucan Mihail Viorel, Cristea Stoica, Bortoş Alexandru şi Datcu Lucian. Singura persoană care a fost liberată condiţionat sub control judiciar este Florenţa Mona Ionescu, care a primit permisiunea să părăsească arestul pe 3 mai, avand în vedere problemele de sănătate pe care le are copiii săi. Totodată, instanţa a respins ieri şi cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării cu cea a controlului judiciar în stare de libertate. Şi alte cereri de liberare provizorie sub control judiciar ori pe cauţiune în cazul lui Liviu Jitea au fost respinse. Măsura de ieri este supusă recursului la Curtea de Apel Galaţi. Procurorii au dispus şi efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească capacitatea de producţie a instalaţiei de alcool şi rafinate şi în ce măsură se putea produce prejudiciul estimat, respectiv de circa 80 de vagoane de alcool dublu rafinat, prin sustragerea cu ajutorul unui sistem by pass. Expertiza are termen de finalizare pe 15 iulie. (Gabriel SAVA)
Judecătorii gălăţeni au prelungit starea de arest a celor şapte inculpaţi deţinuţi din 9 martie
Cei şapte inculpaţi din “Lotul Jitea”, aflaţi în anchetă penală la DIICOT Galaţi, sunt de 17 săptămani în arest, respectiv 115 zile de la reţin