Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANAF preia activitatea Vămii, Garda Financiară se desfiinţează şi apare Direcţia Generală Antifraudă în cadrul Fiscului

Publicat in Ziarul Financiar, luni 1 iulie 2013 ·

ANAF se va reorganiza, urmând să fuzioneze prin absorbţie şi să preia activitatea Autorităţii Naţionale a Vămilor, precum şi activitatea Gărzii Financiare, care se desfiinţează, iar în cadrul Fiscului se înfiinţează Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

Proiectul de reorganizare a ANAF este ataşat împrumutului de 70 mil. euro aprobat la începutul lunii mai de Banca Mondială.

Bulgaria a aplicat un program de restructurare a administraţiei fiscale finanţat de Banca Mondială, care a durat circa cinci ani. Programul din Bulgaria a vizat printre altele simplificarea structurii administraţiei fiscale prin reducerea numărului filialelor la cinci unităţi regionale, iar în urma implementării s-a înregistrat o creş­tere a gradului de colectare a impozitelor şi taxelor cu 5-6% din PIB.

Şi Polonia derulează în prezent un astfel de proiect de modernizare, dar acesta este finanţat parţial de Uniunea Europeană cu fonduri nerambursabile de circa 70 mil. euro.

“Restructurarea ANAF constituie o precondiţie pentru implementarea proiectului de modernizare a administraţiei fiscale, convenit cu instituţiile europene şi pentru care s-a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială“, a informat Ministerul Finanţelor.

Guvernul a convenit cu FMI, CE şi Banca Mondială ca ANAF să fie reorganizată, activitatea celor 221 de administraţii financiare urmând să fie concentrată în 8 direcţii regionale şi 47 de birouri locale. La ANAF, Garda Financiară şi Autoritatea Vămilor lucrau circa 30.000 de oameni.

În urma reorganizării ANAF va fi alocat personal suplimentar în zona inspecţiei fiscale pentru efectuarea controalelor de fond şi accelerarea procedurilor de rambursare de TVA.

“În ceea ce priveşte politica de resurse umane, aşa cum au constatat şi experţii internaţionali, numărul total al personalului ANAF raportat la numărul de contribuabili administr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 13 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°