Aşa cum Libertatea a dezvăluit în exclusivitate încă de ieri certurile ce au apărut între Iolanda Nicolaescu, sora regizorului, şi Dana Nicolaescu, ultima lui soţie, astăzi vă prezentăm motivul de la care a plecat tot scandalul. Dana ar intenţiona să vândă vila din staţiunea 2 Mai a soţului ei decedat, acolo unde locuieşte acum un prieten de-al marelui regizor, dar pe care o revendică şi Iolanda, şi cea de-a doua soţie a lui Nicolaescu, Gabriela!
După ce Dana Nicolaescu (36 de ani) şi-ar fi exprimat intenţia de a vinde casa de vacanţă de la malul mării, trei persoane care i-au fost apropiate lui Sergiu Nicolaescu au sărit la gâtul tinerei văduve. Aşa se face că, la aproape jumătate de an de la moartea lui Nicolaescu, Dana este chemată în instanţă de Iolanda (86 de ani), sora artistului, de Gabriela Nicolaescu (62 de ani), a doua femeie cu care acesta a fost căsătorit, dar şi de către Paul Petrovici (77 de ani), fost colaborator şi prieten de-al său. Paul Petrovici, cascadorul care a jucat în mai multe filme a l ă - turi de Sergiu Nicolaescu şi cel care a avut grijă de casa acestuia din staţiunea 2 Mai, s-a constituit şi el parte în proces, după ce recent a rămas pe drumuri. Petrovici ne-a povestit că actorul îi construise o căsuţă chiar în spatele vilei pe care şi-o ridicase împreună cu Gabriela, soţia sa din acele timpuri, şi îi făcuse mutaţie pe adresa respectivă, ca să aibă şi el un acoperiş deasupra capului şi, în acelaşi timp, să se îngrijească de imobil. Din păcate, Dana, soţia lui Nicolaescu, nu a mai dat dovadă de aceeaşi mărinimie.
A doua consoartă a plătit terenul
“M-a dat afară şi mi-a aruncat toate lucrurile în ploaie. Am ajuns la bătrâneţe să stau cu chirie, după ce toată viaţa am crezut că am casa mea, aşa cum îmi promisese chiar Sergiu”, ni s-a plâns Paul Petrovici. Fostul cascador refuză însă să se dea bătut şi a chemat-o în instanţă pe