Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tendinţă de comasare a terenurilor arabile din judeţul Suceava

Publicat in Crai Nou, luni 1 iulie 2013 ·

> „Au picat un număr de fermieri mici, care şi-au dat terenul în arendă unor fermieri mari”, a precizat Nicoleta Cheler, şeful Serviciului „Măsuri de sprijin” al APIA Suceava

În judeţul Suceava se poate vorbi despre o tendinţă de comasare a terenurilor, este concluzia oficialilor Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), după numărarea cererilor de plată înregistrate în campania SAPS din 2013, cea pentru acordarea subvenţiilor pe suprafaţă. „Ceea ce este îmbucurător în acest an, este faptul că numărul de cereri a scăzut puţin, cu câteva sute faţă de campania precedentă. În schimb, a crescut suprafaţa pentru care se solicită plata, cu circa 3000 de hectare, ceea ce însemnă că, în judeţul Suceava, există tendinţa de comasare a terenurilor” reliefează Nicoleta Cheler, şeful Serviciului „Măsuri de sprijin” al APIA Suceava.

Cu 57.724 de solicitări, comparativ cu 58.300 cu un an în urmă, judeţul Suceava deţine supremaţia din acest punct de vedere, aceste solicitări reprezentând 6% din cele peste 1 milion de cereri adunate în toate centrele APIA din ţară. La nivel naţional, cu 225.878 ha pentru care se va primi plata pe suprafaţă, judeţul nostru se află la mijlocul clasamentului, respectiv pe locul 20, cu 3% din totalul de peste 9 milioane ha potenţial eligibile în ţară. Conform responsabilului APIA Suceava, comparativ cu din 2012, anul acesta numărul agricultorilor care au solicitat sprijinul în cauză a scăzut cu 600. „Au picat un număr de fermieri mici, care şi-au dat terenul în arendă unor fermieri mari. Avem multe contracte de arendă noi”, a precizat Nicoleta Cheler, menţionând că fenomenul se manifestă în comunele învecinate municipiului Fălticeni, precum şi în nordul judeţului, în localităţi precum Bălcăuţi şi Vicşani.

Campania de primire a cererilor de plată în cadrul schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2013

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum o ora
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 24 minute
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”

Mediafax acum o ora
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, anunţă începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al României. Ea spune că Bolojan a devenit un pericol la adresa securit

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum o ora
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum o ora
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

Ponta spune că a strâns semnături şi urmează să îşi depună candidatura la prezidenţiale

G4Media acum o ora
Deputatul Victor Ponta a declarat luni că a strâns semnăturile pentru alegerile prezidenţiale şi îşi va depune candidatura atunci când va termina toate procedurile, transmite Agerpres. Ponta a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă a început

UPDATE - Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri au staţionat în gările apropiate/ Circulaţia, reluată

News.ro acum 24 minute
Traficul feroviar a fost oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători au staţionat în gările apropiate până la redeschiderea circulaţie

Disputa dintre Trump și Zelenski a fost o "escaladare fabricată", acuză viitorul cancelar german. Friedrich Merz: "Nu este vorba despre o reacție spontană"

Ziare.com acum 46 minute
Confruntarea dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski de vineri, 28 februarie, din Biroul Oval, a fost o ”escaladare fabricată”, a afirmat luni, 3 martie, Friedrich Merz, probabilul viitor cancelar al Germaniei. ”Nu este vorba despre o reacţie spon

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 7 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Vreme caldă în prima săptămână din martie. Regiunea unde temperaturile urcă până la 21 de grade Celsius

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță luni, 3 martie, că vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, în prima săptămână din luna martie. Temperaturile vor atinge chiar și 21 de grade în Muntenia, însă de săptămâna viitoare se va fac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°