- Sărbători sau bâlciuri? -

O veritabilă reţea a kitsch-ului a îm­pân­zit România după 1989. El exista, de­sigur, şi înainte, perso­ni­ficat în peşti de sticlă, flori de plastic şi ne­lip­sitele car­pete de perete cu "Răpirea din serai", sce­ne de vâ­nă­toa­re sau re­pre­zentări bi­bli­ce de o cali­tate artistică mai mult decât în­doielnică. Dar libera­li­za­rea pieţei du­pă căderea comunis­mu­lui a dus expresia kitsch-ului la rang de obli­gaţie. Frenezia consumerismului, foamea după articole "de firmă", atâta vreme re­fu­zate înainte de 1989, a fost rapid specu­lată de co­mercianţii care lucrau cu piaţa tur­ceas­că. Şi astfel, pe fondul lipsei de resurse din primii ani de după Re­vo­luţie, Plima, Adibas şi Mike au intrat în ţara noas­tră cu mult înaintea brandurilor con­sacrate pe care le copiau cu nesim­ţire.

E doar o iluzie de Capitală că acest fe­­­nomen a dispărut, odată cu creşterea ca­lităţii vieţii, în anii de dinainte şi de după aderarea la Uniunea Europeană. Peri­feriile unor oraşe cu pretenţii cultu­rale de rang european sunt înţesate de ma­­gazine de "chinezisme" în culori ţi­pătoare şi din materiale aflate nu doar la limita normelor europene, ci şi la limita bu­nului simţ. Şi dacă în oraşele mari aceste mărfuri sunt împinse la periferie, în oraşele mici sunt în plin centru, vizavi de Primărie sau de cea mai bună şcoală din zonă. În fine, la marile sărbători popu­­lare din zonele rurale, fie ele reli­gioase sau culturale, prostul gust devine, cu an ce trece mai mult, adevărata atrac­ţie a respectivelor evenimente, pe care au ajuns să le canibalizeze, împingându-le în ridicol, cu largul concurs al organi­zatorilor şi al autorităţilor locale.

Aceste bâlciuri apărute parcă ad-hoc în calea pelerinilor sau a turiştilor şi lo­cal­nicilor, în care găseşti orice, de la sutiene la vată de zahăr, şi de la adidaşi de cauciuc la hamburgeri, au a