Statutul reexaminat al parlamentarilor a fost aprobat în sesiunea extraordinară de luni a plenului reunit, cu 391 de voturi pentru și un vot împotrivă. Anterior, Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor şi Comisia specială pentru Statut au decis luni eliminarea prevederilor din Statutul parlamentarilor asupra cărora Curtea Constituţională din România (CCR) avea obiecţii de neconstituţionalitate.
Ședința plenului reunit a început la 15.30, singurul punct pe ordinea de zi fiind reexaminarea Statutului senatorilor și deputaților. Din cei 583 de parlamentari, au fost prezenți 382, iar ordinea de zi a fost adoptată cu doar un vot împotrivă.
Fără scut în faţa justiţiei
După ce președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a anunțat ordinea de zi, Bogdan Ciucă, președintele Comisiei juridice a Camerei, a precizat ce modificări au adus Comisiile juridice proiectului de Statut, în urma obiecției de neconstituționalitate, formulate de CCR, precizând că cele trei comisii au decis eliminarea textelor privind reţinerea parlamentarilor în caz de infracţiune flagrantă, dar şi procedura în cazul cererii de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau de senator.
Nu există altă posibilitate
Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a explicat că s-a decis eliminarea amendamentelor la Statut contestate de Curte, subliniind că era singura posibilitate prin care proiectul de vot poate urma procedural promulgarea: „Decizia 319 a CCR ne-a indicat două propuneri de modificare de text ca fiind neconstituţionale. Noi, procedural, nu avem altă posibilitate decât să eliminăm în cazul nostru acele amendamente care au fost făcute la Statutul senatorilor şi deputaţilor. Suntem într-o procedură privind o lege ce urmează a fi promulgată şi nu ulterior promulgării. Dacă CCR ne semnale