Leon Dănăilă, „sculptorul de creiere” care a fost înger salvator pentru mii de bolnavi grav, împlineşte azi 80 de ani. Reporter: - Domnule academician, acesta fiind un interviu special, prima întrebare se referă la legăturile dumneavoastră, din trecut şi de azi, cu oraşul Darabani. Ce vă leagă de Darabani? Leon Dănăilă: - Am, la Darabani, colegi de şcoală primară pe care îi iubesc foarte mult. Spre exemplu, Dumitru Plugaru, care a fost tot timpul premiant. Am şi rude apropiate, unele au ajuns în topul oraşului, cum este actualul primar Corneliu Aroşoaie. Aş aminti şi profesorii din Darabani, care împreună cu directorul de atunci, Petru Anechitoaie, au propus şi acceptat ca şcoala generală a oraşului să-mi poarte numele. Nu, în ultimul rând, aş situa familia Rodica şi Victor Teişanu, poetul, care a fost alături de mine în cele mai dificile momente din viaţa mea. Mă bucur mult când Victor Teişanu, cu talentul său oratoric, mă informează telefonic despre nenumăratele vizite pe care le-a primit sau le va primi la muzeu. Este o activitate înălţătoare pe care o face dezinteresat şi neplătit de nimeni, pentru educarea tinerei generaţii, dar şi pentru toţi ceilalţi. Oricine poate vedea astfel că nimic nu este imposibil în viaţa unui om, dacă se dedică trup şi suflet unei cauze. - Cum vi se pare astăzi oraşul, comparativ cu târgul pe care l-aţi cunoscut dumneavoastră în copilărie şi în adolescenţă? - Constat cu mare bucurie că oraşul Darabani întinereşte, dar şi cu oarecare nostalgie şi tristeţe, că noi îmbătrânim. Fireşte, dimensiunea urbană şi de civilizaţie a prezentului este superioară trecutului, dar amintirile unor ani de demult, din copilărie, cu izul lor patriarhal, nu pot fi şterse din memorie niciodată. Ele constituie un suport afectiv în activitatea noastră, ajutându-ne să rezistăm în faţa eventualelor dezamăgiri şi încercări. - Domnule academician, creierul uman ş