Fără să intrăm în dilema la modă, cât ne „tragem” din daci şi cât din romani, motivul pentru care ne-am oprit, în „Historia Special”, asupra acestui subiect este unul dublu: aniversarea a 1900 de ani de la inaugurarea Columnei în Forul lui Traian şi căderea într-un con de umbră a împăratului, considerat de Dimitrie Onciul drept model de măreţie şi putere, demn de urmat de tânăra monarhie românească şi de Carol I. Astăzi, împăratul Traian şi romanii săi au devenit în peisajul mediatic românesc şi în cel pseudo-istoric un fel de ceilalţi strămoşi, cu mult mai puţin importanţi decât geto-dacii. Chiar dacă istoricii încearcă să arate că această atitudine este greşită şi că istoria, cultura şi patrimoniul moştenite de la Imperiul Roman ar avea nevoie de mai multă promovare şi respect, există voci care îi privesc pe romani ca pe nişte duşmani toleraţi, a căror contribuţie la sinteza românească nu poate fi negată, dar ar putea fi diminuată. Pentru aceştia, romanii sunt acel „rău necesar”. Cultura romană, deşi apreciată şi valorificată oriunde în Europa, nu doar în ziua de azi, ci de multe secole, este aproape uitată la noi, iar vocile de care aminteam mai sus încearcă, în mod constant, subminarea realizărilor şi meritelor Imperiului Roman, chiar cu riscul penibilului. Noi am ales să nu ne blocăm în discuţii sterile, multe dintre ele alimentate încă din vremea propagandei şi a Securităţii naţional-comuniste; discuţii despre cât de mare a fost contribuţia dacilor la cultura mondială antică şi cât de multe le datorează romanii acestora. Acceptând faptele aşa cum au fost, am încercat să-l redescoperim pe împăratul Traian şi, prin el, să redescoperim imperiul aflat la apogeul extinderii sale teritoriale. Columna, Forul, dar şi alte monumente romane antice ridicate în perioada lui Traian au servit drept model pentru zeci, chiar sute de generaţii de artişti. Mai multe informaţii p