Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sefi de asociatii convinsi sa se implice in distribuirea consumurilor de apa pe scarile de bloc

Publicat in Evenimentul de Botosani, luni 1 iulie 2013 ·

Nova Apaserv a trimis la trei asociatii din Botosani contractele pentru ca reprezentantii acestora sa vina cu propuneri de clauze contractuale. Asta pentru ca sefii celor trei asociatii si-au exprimat intentia de a semna contractele cu Nova Apaserv.

„Sefii celor trei asociatii si-au exprimat intentia de a semna contractele cu noi. Ei vor insa sa aduca si niste imbunatatiri la contract, in sensul de a adauga niste clauze, pentru ca de scos nu pot scoate nimic din acest contract. Este un pas inainte, un pas spre normalitate daca se incepe semnarea contractelor cu asociatiile de locatari si proprietari, asa cum este in toata tara”, a declarat Gabriel Carlan, managerul operatorului de apa.

Tinand cont de faptul ca la nivelul municipiului Botosani sunt peste 100 de asociatii de proprietari, se pare ca puterea de convingere a celor de la Nova Apaserv nu este nici pe departe la nivelul asteptarilor sefilor judetului. Doar trei asociatii din peste 100 inseamna foarte putin, lucru recunoscut si de catre directorul Gabriel Carlan. Potrivit acestuia, la asociatiile de proprietari unde se va semna contractul cu Nova Apaserv, reprezentantii acestor asociatii se vor implica in citirea apometrelor din apartamentele locatarilor si chiar in defalcarea consumurilor in cazul in care vor rezulta diferente intre ce indica apometru de scara si suma consumurilor citite pe apometrele din apartamentele locatarilor.

Locatarii din asociatiile unde se va semna contractul intre asociatie si Nova Apaserv, daca au deja incheiate contracte individuale cu operatorul de apa, acestea din urma vor fi suspendate, potrivit celor declarate de directorul societatii Nova Apaserv. (Aurora Dimitriu) Nova Apaserv a trimis la trei asociatii din Botosani contractele pentru ca reprezentantii acestora sa vina cu propuneri de clauze contractuale. Asta pentru ca sefii celor trei asociatii si-au exprim

Articolul in Evenimentul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

În HONG KONG s-a emis cea mai mare avertizare de furtună/Taifunul Wipha mătură tot în calea sa, cu viteze de peste 167 km/h!

Gandul acum 29 minute
Autoritățile din Hong Kong a emis pentru ziua de duminică, 20 iulie, cea mai mare avertizare de furtună dată vreodată. Taifunul Wipha, cu viteze de peste 167 de kilometri pe oră, a adus ploi și vânturi abundente pe tot teritoriul. Peste 200 de zboru

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°