Întâmplarea a făcut ca, două zile la rând, să asist la concerte deosebit de atractive, pe cât de diverse ca program, pe atât de diferite ca manieră de abordare. Astfel, la Muzeul Cotroceni, vernisarea amplei retrospective Ştefan Luchian s-a împlinit printr-un recital Bach, pornind de la faptul că pictorul, pasionat şi de muzică (el însuşi cântând la flaut), era atras cu deosebire de muzica Titanului. Oaspete de onoare a fost reputatul violoncelist Marin Cazacu, cel care a şi prezentat programul, în maniera sa agreabilă, dar foarte documentată, presărată cu informaţii interesante şi legături neaşteptate raportate la Luchian, Enescu şi, evident, la Bach. Cu acelaşi firesc şi profesionalism, a abordat câteva secvenţe de mare frumuseţe, punându-şi în valoare tehnica performantă, dar mai ales sinceritatea, căldura şi sensibilitatea cu care interpretează fiecare pagină muzicală, convingând numeroşii spectatori că Bach poate deveni accesibil şi chiar cuceritor dacă este subliniată vibraţia profund umană a muzicii sale, cântată „cu suflet“, inteligent investită „cu viaţă“, cu o frazare elegantă şi colorată într-o paletă diversă. Am ascultat, cu încântare, pagini din suite pentru violoncel solo, dar şi Arioso (în transcripţia solistului), aceasta din urmă în compania pianistei Raluca Cimpoi-Iordachi, pe care am apreciat-o pentru tuşeul rotund şi cunoaşterea stilistică reliefată, şi în colaborarea cu violonista Simina Croitoru; tânăra solistă, acompaniată de pian, a optat pentru fragmente din Sonate, precum şi pentru celebra Arie din Suita III, etalându-şi sunetul calitativ, prioritar agilitatea şi uşurinţa cu care tratează partiturile, deopotrivă în cele pentru vioară solo. În ambianţa elevată a sălii Cerchez, întreaga derulare a programului a adus o atmosferă aparte, în care parcă „plutea“ deasupra noastră încărcătura transmisă de maestrul care, desigur, s-a aflat î