Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRESC preţurile. Cât vor costa factura la utilităţi, gazele şi mâncarea

Publicat in Romania Libera, luni 1 iulie 2013 ·

De la 1 iulie, se scumpesc alimentele, gazele şi energia electrică, informează B1 TV.

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 8%, iar de la 1 octombrie, cu alte două procente. Pentru clienţii non-casnici, tarifele pentru gaze vor fi majorate cu 3 la sută.

Aceste scumpiri se vor resimţi în industria alimentară, unde cel mai probabil vom avea parte din nou de majorări de preţuri. Luna iulie vine totuşi şi cu o veste bună. De astăzi, tarifele de roaming se ieftinesc.

Cea mai mare majorare se va resimţi la plata utilităţilor. Va creşte preţul apei reci cu până la 15%, în vreme ce, potrivit calendarului de liberalizare, preţul gazelor va fi şi el majorat cu 8 procente. Tot de la 1 iulie şi factura de la energia electrică va veni mai mare cu un procent. Iar aceste scumpiri vor determina majorări de preţuri şi în domeniul alimentar .

Pe de alta parte, cine nu-şi plăteşte taxele la timp, va avea de scos mai mulţi bani pentru penalităţi. De luna aceasta, se va plăti 0, 02% din taxă, pentru fiecare zi de întârziere, la care se adaugă o dobândă de 0,04 la sută tot pentru fiecare zi de întârziere. În plus, se achită 5 la sută pe an pentru întârzierile de peste 30 de zile şi 15 la sută pe an, pentru cele 90 de zile.

Nici şoferii nu au fost uitaţi. Punctul de amendă se va majora de la 75 la 80 de lei, ca urmare a creşterii salariului minim. Cea mai mică amendă care va fi aplicată va fi de 160 de lei, în timp ce cea mai mare poate ajunge şi la 1.600 de lei, se arată în Codul Rutier.

Între atâtea scumpiri, românii primesc şi o veste bună. De la 1 iulie, se ieftinesc serviciile de roaming în reţele publice de comunicaţii mobile în Uniunea Europeană. Potrivit regulamentului Parlamentului European operatorii care asigură astfel de servicii sunt obligaţi să aplice noi tarife maxime, care sunt mai mici decât cele precedente.

De exemplu, pent

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 40 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°