Remedii străvechi, din mânăstirile medievale

Nalba mare

(Althaea officinalis)

Numele ei vine de la altum, pentru că se înalţă mult în aer, dar i se mai spune şi eviscus, pentru că rădăcina ei, zdrobită, are în ea ceva cleios. Există, însă, şi nalba simplă, de câmp (Malva silvestris), ale cărei flori, mă­runţite şi fierte în vin, vindecă scrofulele (inflamaţia ganglionilor), calmează durerile anale şi ameliorează contuziile. Aceleaşi flori, fierte în vin cu miere, cica­trizează rănile.

* Rădăcina de nalbă, fiartă în prealabil, apoi zdro­bită şi amestecată cu untură de porc şi terebentină, este eficientă împotriva tumorilor şi a altor afecţiuni ute­rine. În plus, amestecul relaxează nervii şi vindecă ab­cesele cele mai grave. Pentru a obţine acest efect, tre­buie încălzit puţin şi masat pe zonele bolnave.

* Fiartă în vin şi consumată ca băutură, nalba sto­pează dizenteria, provoacă expulzarea placentei, ame­liorează hemoptizia, elimină calculii şi vindecă diver­sele maladii ale vezicii.

* Sămânţa de nalbă, măcinată, amestecată cu oţet şi ulei şi folosită sub formă de cataplasmă, face să dis­pară petele vinete de pe piele, iar fiartă, mărunţită, ames­tecată cu miere şi aplicată pe rănile profunde, acti­vează cica­trizarea. Sub această formă, are, de aseme­nea, proprie­tăţi calmante şi emoliente.

* O cataplasmă cu flori de nalbă fierte în ulei este un remediu excelent împotriva muşcăturilor veninoase şi a arsurilor.

Mărarul

(Anethum graveolens)

Medicii apreciază ca fiind medie puterea energi­zantă şi cicatrizantă a mărarului. Administrată sub for­mă de decoct, această plantă sporeşte lactaţia femeilor care alăptează. Trei ceşti de decoct călduţ vindecă afec­ţiu­nile stomacale care se manifestă prin eructaţii (râ­gâ­ieli), semn că orificiul cardia al stomacului e deschis şi că prin el se evacuează