Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi fraţi din Oradea au spart gheaţa cu o afacere de gheaţă

Publicat in Adevarul, luni 1 iulie 2013 ·

Fraţii Florin şi Gabriel Pleşca din Oradea au deschis în 2001 o afacere nouă pe piaţa românească, născută chiar dintr-o nevoie proprie: gheaţa alimentară. Acum, la fabrica lor se produc zilnic 25 de tone de gheaţă care ajung în toată ţara.

Prima fabrică de gheaţă alimentară din România a prins viaţă la Oradea. Timp de patru ani a fost chiar singura din ţară. Înfiinţată în 2001 de fraţii Pleşca, firma Icelandia a luat naştere chiar dintr-o nevoie proprie: un astfel de produs lipsea cu desăvârşire de pe piaţa românească. Primii ani au fost plini de dificultăţi, însă firma a crescut încet şi sigur şi a ajuns să distribuie gheaţă în toată ţara.

Fără concurenţă

„Investim în fabrica noastră, dar nu ne plângem. La început am investit destul de puţin, aproximativ 2.000 de mărci germane, dar acum am depăşit 100 de miliarde de lei vechi (10 milioane de lei, aproximativ 2,3 milioane de euro – n.r.). Profitul este undeva la aproximativ 20%. Am pornit de la două maşini ruseşti care produceau 30 de kilograme de gheaţă pe zi şi am ajuns la dezvoltarea unei linii care produce 25 de tone de gheaţă pe zi“, povesteşte Florin Pleşca.

Acesta recunoaşte că afacerea şi-a dat drumul cu adevărat abia după câţiva ani. „Am avut creştere în fiecare an. Secretul succesului nostru, în contextul crizei, este puterea mare de absorbţie din piaţă, noi reprezentând un business de nişă“, explică tânărul.

Creşterea a fost stimulată şi de faptul că în primii patru ani de activitate nu au avut concurenţă pe piaţa românească. „În 2004, mă întrebam ce afacere am putut deschide fără să avem concurenţă. În 2005, au apărut primii competitori. Pot spune că orice competiţie este bine-venită şi asta pentru că ne determină să fim mai buni, să ne dorim să fim mai performanţi“, ne-a spus Florin.

Cei doi fraţi au ajuns să producă bani din gheaţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 51 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 25 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei / Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspec

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum o ora
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

28°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°