Pasagerii unui elicopter de turism care survola oraşul New York au trecut prin mari emoţii, după ce aeronava în care se aflau a amerizat pe fluviul Hudson din cauza unei probleme la motor, informează AFP.
La bordul elicopterului se aflau doi adulţi şi doi adolescenţi suedezi. Elicopterul decolase de la heliportul din cartierul Wall Street, în sudul Manhattan, în jurul prânzului. După 12 minute, pilotul a realizat că are o problemă la motor.
El a decis atunci că cea mai bună şansă este să amerizeze de urgenţă pe Hudson, la vest de Manhattan, ceea ce a şi făcut la nivelul străzii 79, a explicat şeful adjunct al pompierilor, Thomas McKavanaugh, într-o conferinţă de presă.
Elicopterul a amerizat fără probleme, iar pasagerii şi pilotul, nevătămaţi, au fost salvaţi rapid de vapoarele din jur.
"Pilotul a făcut o treabă formidabilă, dacă ne gândim că motorul nu mai mergea", a declarat şeful adjunct al pompierilor.
Autorităţile americane au deschis o anchetă a fost deschisă pentru a se stabili circumstanţele accidentului.
Citeşte mai multe despre: elicopter raul Hudson aterizare de urgenta New York
Pasagerii unui elicopter de turism care survola oraşul New York au trecut prin mari emoţii, după ce aeronava în care se aflau a amerizat pe fluviul Hudson din cauza unei probleme la motor, informează AFP.
La bordul elicopterului se aflau doi adulţi şi doi adolescenţi suedezi. Elicopterul decolase de la heliportul din cartierul Wall Street, în sudul Manhattan, în jurul prânzului. După 12 minute, pilotul a realizat că are o problemă la motor.
El a decis atunci că cea mai bună şansă este să amerizeze de urgenţă pe Hudson, la vest de Manhattan, ceea ce a şi făcut la nivelul străzii 79, a explicat şeful adjunct al pompierilor, Thomas McKava