Marin Preda avea șoferul lui la Cartea Românească. Îl chema Savu Dumitrescu. Tip simpatic, băiat de cartier. Îi mai spunea povești lui Preda, fapte diverse de București. La reciprocitate, Preda îi povestea și el diverse fapte și întîmplări cu scriitori de pe la Mogoșoaia ori de la întîlniri cu cititorii prin țară. După '90, nea Savu a publicat o carte cu titlu dramatic, Marin Preda – între viață și moarte, intrînd astfel în clubul select al apropiaților recunoscuți ai romancierului.
Partea cea mai interesantă a cărții era reconstituirea, oră cu oră, a zilei în care Preda murise, în camera lui de la Mogoșoaia. Ziarele se agață de subiect: „Șoferul lui Marin Preda rupe tăcerea!”. La editură, unde nea Savu rămăsese șofer – conducea o Dacie-papuc cu care aducea cărțile de pe la tipografii –, înghesuială, la autografe. Nea Savu plutea, în halatul lui albastru. Cînd apare criticul Eugen Simion acolo, îl ia pe după umăr, ca-ntre confrați, și-i recomandă grav: „Dom' profesor, să scrieți în cronică, la sfîrșit: «Domnul scriitor Savu Dumitrescu pregătește un nou volum de memorii cu Marin Preda!»”. C.T.
Marin Preda avea șoferul lui la Cartea Românească. Îl chema Savu Dumitrescu. Tip simpatic, băiat de cartier. Îi mai spunea povești lui Preda, fapte diverse de București. La reciprocitate, Preda îi povestea și el diverse fapte și întîmplări cu scriitori de pe la Mogoșoaia ori de la întîlniri cu cititorii prin țară. După '90, nea Savu a publicat o carte cu titlu dramatic, Marin Preda – între viață și moarte, intrînd astfel în clubul select al apropiaților recunoscuți ai romancierului.
Partea cea mai interesantă a cărții era reconstituirea, oră cu oră, a zilei în care Preda murise, în camera lui de la Mogoșoaia. Ziarele se agață de subiect: „Șoferul lui Marin Preda rupe tăcerea!”. La editură, unde nea Savu rămăsese șofer – conducea o Dacie-papuc cu car