Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Camelia Potec, secretar federal Federaţia Română de Nataţie: „Nici la Rio nu putem vorbi de medalii“

Publicat in Adevarul, luni 1 iulie 2013 ·

Ultima sportivă care a cucerit aurul pentru România, la înot, la Jocurile Olimpice, avertizează că suferim de o „ruptură între generaţii“ la acest sport, iar după ce efectele s-au văzut în 2008 şi în 2012, nici peste trei ani nu ne vom descurca mai bine.

După ce s-a ocupat de organizarea Campionatelor Naţionale, care s-au desfăşurat în bazinul olimpic din cadrul Complexului „Lia Manoliu“, între 19 şi 23 iunie, Camelia Potec a vorbit pentru „Adevărul“.

„Adevărul“: În ultimii 17 ani ai venit la Campionatele Naţionale de înot din postura de participantă. Acum, la a 18-a ediţie, ai fost organizator. Cum te-ai simţit în această nouă postură?

Camelia Potec: Nici nu ştiam că au trecut 17 ani, datorită vouă aflu lucruri noi despre cariera mea. Mă bucur că am reuşit să fac parte din echipa de organizare. Mi-ar fi fost mult mai greu dacă nu m-aş fi implicat deloc. Atâta timp cât 17 ani am participat an de an, ar fi fost dificil ca acum să stau deoparte. Totuşi, nici organizarea n-a fost atât de simplă pe cât cred unii. În momentul în care faci ceea ce îţi place, totul devine mult mai uşor. Eu, ca sportivă de performanţă, am iubit înotul. Am acceptat postul de secretar federal pentru a face ceva pentru acest sport.

Ce diferenţe există între înotul de pe vremea ta şi înotul din zilele noastre?

Sportivii din ziua de azi nu mai sunt la fel de motivaţi cum eram noi. Acum e altă generaţie, altă mentalitate şi încercăm să-i motivăm. La capitolul financiar, acest sport suferă. Pe copii nu-i putem motiva cu bani sau cu echipamente sportive, dar îi putem motiva prin faptul că această ediţie a Campionatelor Naţionale a fost transmisă la televizor, a fost o premieră pentru înotul românesc. E o mare bucurie pentru sportivi când ştiu că sunt urmăriţi la televizor de părinţi, de bunici sau de prieteni. Pe vremea mea, astfel de concursuri nu erau transmise la tel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 4 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 5 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°