Presedintele francez, Francois Hollande, a cerus SUA, luni, sa inceteze imediat sprionarea institutiilor europene, dupa dezvaluirea faptului ca America a tras cu urechea la comunicatiile misiunilor diplomatice europene.
"Nu putem accepta acest tip de comportament intre parteneri si aliati. Cerem ca acesta sa inceteze imediat", a spus Hollande, adaugand ca "suficiente elemente au fost stranse deja pentru a cere explicatii" de la Washington, informeaza France24.
"Nu pot avea loc negocieri sau tranzactii in niciun domeniu pana cand nu am obtinut aceste garantii, pentru Franta, dar si pentru Uniunea Europeana, pentru toti partenerii SUA", a aratat seful de stat, facand referire, cel mai probabil, la sensibilele discutii comerciale SUA-UE ce urmeaza sa inceapa in curand, cu scopul de a crea cea mai mare zona comerciala libera din intreaga lume.
Spionaj in SUA: Germania reactioneaza si cere explicatii (Video)
Anterior reactiei lui Hollande, Washingtonul a fost somat de Germania sa dea explicatii referitoare la spionarea Uniunii Europene de catre Agentia Nationala americana pentru Securitate (NSA).
Cea mai virulenta reactie a venit de la ministrul german al Justitiei.
"SUA trebuie sa ne spuna imediat si detaliat daca aceste rapoarte de spionaj, total disproportionate, de catre Statele Unite ale Americii in Uniunea Europeana sunt corecte sau nu", a declarat Sabine Leutheusser-Schnarrenberge, ministrul german al Justitiei.
La randul sau, UE a anuntat ca le-a cerut socoteala americanilor, sambata, in legatura cu aceste acuzatii.
Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, s-a declarat "profund ingrijorat si socat" de aceasta informatie.
Intreg scandalul a izbucnit dupa ce un fost agent NSA a dezvaluit cum monitorizeaza SUA sistemele de comunicatii.
@N_