Zilele acestea, în cadrul APCE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), am discutat pe tema castrărilor si sterilizărilor, fiind adoptată Rezoluţia 1945, intitulată “Putting an end to coerced sterilisations and castrations”
În acest timp, în România existau dezbateri aprinse pe aceeaşi temă, un grup de senatori propunând o lege nouă împotriva condamnaţilor pentru abuzuri sexuale săvârşite asupra minorilor.
Nu este prima iniţiativă de acest fel, existând una similară şi în anul 2011, însă respectiva iniţiativă nu a avut nicio finalitate datorită lipsei de coerenţă şi de logică juridică. Dar să vorbim totuşi puţin despre ce ne recomandă Consiliul Europei şi ce se propune în România în anul 2013.
APCE consideră castrările şi sterilizările, în special cele ireversibile, ca fiind grave violări ale drepturilor şi demnităţii omului. Se atrage atenţia, în mod justificat, că prin constrângere nu trebuie să se înţeleagă doar folosirea forţei, aşa cum a fost cazul în trecut, când victimele acestor proceduri fie nu ştiau, fie erau în imposibilitate de a-şi exprima consimţământul. În materia drepturilor omului termenul “constrângere” evoluează, mai ales pe baza definiţiei lipsei de consimţământ liber şi informat. Cu toate acestea, chiar şi în situaţiile în care consimţământul este dat, chiar şi în formă scrisă, din punctul de vedere al drepturilor omului poate fi considerat invalid dacă victima nu a fost informată corespunzător, intimidată sau manipulată prin stimulente financiare sau de altă natură.
La Bucureşti, se discuta despre posibilitatea administrării unui tratament denumit generic “castrare chimică” acelor persoane care sunt condamnate pentru pedofilie, în schimbul reducerii pedepsei. Înţeleg că iniţiatorii sunt susţinuţi şi de câţiva medici care dau asigurări că acest procedeu este reversibil, urmând să fie administrat pe o perioadă de 3 an
