Comisia de bacalaureat de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", din Sectorul 5 al Capitalei, a fost schimbată, iar directorul şi directorul adjunct ai şcolii au fost demişi, luni, pentru suspiciuni de fraudă la proba scrisă la Limba şi literatura română.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis schimbarea întregii comisii ca urmare a percheziţiei făcute de un echipaj de Poliţie la acest centru de examen.
Potrivit ISMB, au fost schimbaţi cei cinci membri ai comisiei de bacalaureat, precum şi cei 32 de profesori supraveghetori de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu".
BACALAUREAT 2013. Vezi rata de promovabilitate la examen din ultimii 10 ani. "Pentru prima oară în ISTORIE se întâmplă asta"
ISMB a precizat că va numi, în cel mai scurt timp, o nouă comisie la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", care "va asigura toate condiţiile pentru ca absolvenţii de clasa a XII-a să poată susţine toate probele scrise din cadrul Bacalaureatului iunie - iulie 2013".
Examenele scrise de la bacalaureat au început luni cu proba la Limba şi literatura română, la care s-au înscris peste 160.000 de elevi care au terminat în acest an clasa a XII-a şi absolvenţi care nu au promovat în seriile anterioare.
Citeşte mai multe despre: liceul bolintineanu frauda perchezitii la liceul bolintineanu BAC anchetat de procurori şi SRI. Comisia de bacalaureat de la Liceul "Bolintineanu" ISMB bacalaureat Examen Bacalaureat 2012
Comisia de bacalaureat de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", din Sectorul 5 al Capitalei, a fost schimbată, iar directorul şi directorul adjunct ai şcolii au fost demişi, luni, pentru suspiciuni de fraudă la proba scrisă la Limba şi literatura română.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis schimbarea întregii comisii ca urma