Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sugestiile Fed că va printa mai puţini bani fac măcel pe piaţa datoriilor: Fondurile mondiale de obligaţiuni au înregistrat în iunie retrageri record, mai mari decât în criza financiară

Publicat in Ziarul Financiar, marți 2 iulie 2013 ·

Fondurile de obligaţiuni din întreaga lume au înregistrat luna trecută retrageri record, de aproape două ori mai mari decât la apogeul crizei financiare globale, în octombrie 2008, semn al panicii induse în rândul investitorilor de anunţul băncii centrale americane că va pune capăt programului prin care achiziţionează active de sute de miliarde de dolari pentru susţinerea economiei. Analiştii spun că valul de retrageri va continua.

În intervalul 1-27 iunie fondurile de obligaţiuni au pierdut echivalentul a 80 de miliarde de dolari, cam cât achiziţiile lunare de active ale Rezervei Federale din SUA (Fed), iar randamentele bonurilor de Trezorerie americane cu scadenţa la zece ani, barometrul costurilor de finanţare ale celei mai mari economii din lume, au urcat de la 2,1% la 2,5%, nivel nemaivăzut din august 2011, potrivit datelor companiei de cercetare TrimTabs.

„Turma se înghesuie spre ieşire în con­diţiile în care yieldurile (randamentele - n.red.) obliga­ţiunilor cresc peste tot, iar băncile centrale sugerează că vor furniza mai puţine sti­mulente monetare în viitor“, a explicat pentru CNBC di­rectorul executiv al Trim­Tabs David Santschi.

Retragerile globale au început pe 22 mai, după ce stenogramele şedinţei de politică monetară a Fed au indicat că instituţia ar putea începe în viitorul apropiat să reducă programul de ajustare cantitativă, prin care a limitat costurile de finanţare şi a alimentat creşterea preţurilor acţiunilor.

Preşedintele Fed Ben Bernanke a întărit ideea miercurea trecută, indicând că ar putea începe retragerea programului de achiziţii de active chiar de anul acesta dacă situaţia economică va continua să se îmbunătăţească.

Fed a promis în decembrie că va cumpăra active de 85 de miliarde de dolari în fiecare lună până când rata şomajului scade la 6,5%, iar inflaţia ajunge la 2%. Dacă aceste ţinte sunt a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 25 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 13 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°