Probabil că nu foarte multă lume a rămas surprinsă, luna trecută, la lecturarea unui articol HotNews care lăuda de zor România ca pe o insulă a stabilităţii în actualmente atât de agitata mare balcanică. Din fericire, articolul cu pricina conţinea totuşi şi precizarea că singura şansă a ţării de a-şi câştiga un oarecare respect în ochii investitorilor şi ai aliaţilor internaţionali constă în implementarea urgentă a reformelor răstărăgănate, în absenţa cărora şansele de modernizare a României rămân zero.

Săptămânile trecute, românii au asistat pasivi la adoptarea unei pleiade de amendamente aduse Constituţiei lor în vederea transformării Parlamentului − principalul vinovat de gradul de înapoiere a ţării − într-o superputere în stat. Bulgarii şi turcii, în schimb, protestau impetuos împotriva unor abuzuri de putere infinit mai mici decât cele ticluite de coaliţia de la Bucureşti. Cetăţenii celor două ţări au fost capabili să vadă dincolo de grijile lor cotidiene şi să înţeleagă că distrugerea unui parc din Istanbul la ordinul unui tiran în devenire sau numirea unui controversat mogul media în fruntea serviciilor secrete bulgare reprezintă o ameninţare prea mare la adresa binelui public pentru a putea fi ignorată.

Românii însă nu pot visa la astfel de mobilizări, cei mai puţini dintre ei fiind astăzi dispuşi să susţină cauze care transcend măruntele lor nevoi de zi cu zi. Această paralizie civică se datorează, în bună parte, mogulilor media neaoşi, care de-a lungul anilor au avut grijă să spele pe creier o parte semnificativă a populaţiei. Ca urmare, mobilizarea întru susţinerea unui deziderat impersonal, deşi cu evidente beneficii sociale, a ajuns practic de domeniul imposibilului – graţie eforturilor asidue ale trusturilor media, grosul cetăţenilor este astăzi pasionat doar de trivialităţi, grobianisme sau, în cel mai bun caz, de non-subiecte.

Clor