Scandalul de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” nu este cel mai mare caz de fraudă din istoria bacalaureatului. La sesiunea din iulie 2012, patru profesori din Slobozia au fost arestaţi pentru acuzaţii de luare de mită şi trafic de influenţă, în prezent fiind sub urmărire penală.
Citeşte şi: Directoarea Liceului "Bolintineanu", REŢINUTĂ pentru suspiciuni de fraudă la bacalaureat
Reporterii de la România Liberă au reluat firul investigaţiei şi au încercat să afle ce s-a întâmplat cu profesorii din Slobozia, printre care şi directoarea Liceului Pedagogic "Matei Basarab", care au luat mită la sesiunea de bacalaureat de anul trecut şi care au ajuns în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a Serviciului Român de Informaţii (SRI).
„Cei din dosar se află sub urmărire penală, la fel şi alte persone conexe lor”, au declarat reprezentanţii DNA pentru România Liberă.
Autorităţile nu par însă dornice să rezolve acest caz de fraudă. Dosarul în care cele patru cadre didactice sunt acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă a fost trimis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa către Biroul Teritorial Slobozia al DNA deoarece judecătorii au considerat că nu este de competenţa lor soluţionarea acestui caz. După aproape un an de zile, tot prin declinarea competenţei, dosarul a fost trimis mai departe la Biroul Teritorial Bucureşti al DNA. Acest lucru se întâmpla luni, chiar în ziua în care s-a descoperit frauda de la Liceul „Bolintineanu”.
Astfel, cercetarea, începută în iulie 2012, nu a putut fi terminată pentru că, pe de o parte, de fiecare dată când o instanţă îşi declină competenţa, noua instanţă ia dosarul de la început, iar pe de altă parte, dosarul este ţinut foarte multă vreme într-o instanţă, până când aceasta decide să-şi decline competenţa.
Citeşte şi: Pricopie: Semnalele de fraudă de la liceul Bolintineanu existau cu