Poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Campus Universitar Iaşi au dat de urma autorului unui furt petrecut în urmă cu o săptămână şi jumătate. Obiectul furat era un laptop pe care victima, un student, l-a lăsat în camera de cămin. Suspectul s-a dovedit a fi un tânăr din județul Vaslui.
”La data de 20 iunie, poliţiştii din cadrul B.C.U. au fost sesizaţi de Valentin L., de 24 de ani, din judeţul Bacău, cu privire la faptul că în aceeaşi zi, persoane necunoscute i-au sustras din cameră un laptop, valoarea prejudiciului fiind de 2300 lei. În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, a fost identificat suspectul comiterii furtului, Ionuţ S., de 22 ani, din judeţul Vaslui. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, şi predat părţii vătămate”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Cercetările continuă, iar la finalizare, dosarul va fi înaintat unităţii de parchet competente cu propuneri legale.
Poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Campus Universitar Iaşi au dat de urma autorului unui furt petrecut în urmă cu o săptămână şi jumătate. Obiectul furat era un laptop pe care victima, un student, l-a lăsat în camera de cămin. Suspectul s-a dovedit a fi un tânăr din județul Vaslui.
”La data de 20 iunie, poliţiştii din cadrul B.C.U. au fost sesizaţi de Valentin L., de 24 de ani, din judeţul Bacău, cu privire la faptul că în aceeaşi zi, persoane necunoscute i-au sustras din cameră un laptop, valoarea prejudiciului fiind de 2300 lei. În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, a fost identificat suspectul comiterii furtului, Ionuţ S., de 22 ani, din judeţul Vaslui. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, şi predat părţii vătămate”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Cercetările continuă, iar la finalizare, dosarul