Aleşii locali din Balş au aprobat un proiect ce vizează un parteneriat al acestuia cu Federaţia Agricultorilor „Fermierul” din localitate, organizaţie care derulează proiecte de ocupare a forţei de muncă la nivelul urbei de pe Olteţ, de mai mulţi ani. Scopul parteneriatului constă în obţinerea de fonduri europene.
Federaţia agricultorilor „Fermierul” din Balş a fost, anul trecut, liderul de parteneriat în cadrul proiectului „ProActiv-program pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii”, care a reunit organizaţii sindicale din agricultură, piscicultură, pescuit, silvicultură şi economia vânatului. Aceeaşi federaţie a organizat o serie de cursuri de informatică gratuite pentru bălşeni, dar s-a şi implicat activ în găsirea de locuri de muncă pentru cursanţi.
„Fermierul” a primit finanţare prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi a avut drept scop facilitarea accesului pe piaţa muncii a persoanelor care nu aveau o ocupaţie. În urma participării la cursurile gratuite, bălşenii au dat un test în urma căruia au primit diplome care le atestă calificarea ca operatori PC şi nu numai. Pentru ca aceste proiecte să continue şi pentru a mai primi fonduri europene, Federaţia „Fermierul” a avut nevoie de parteneriatul cu CL Balş, parteneriat aprobat de toţi cei 12 consilieri locali prezenţi la şedinţa extraordinară.
„Vom continua să susţinem şomerii să se angajeze”
Consilierul juridic Ionuţ Fumureanu, reprezentant al centrului din Balş al Federaţiei Agricultorilor „Fermierul”, care are sedii în toate zonele ţării, s-a arătat încântat de receptivitatea de care au dat dovadă consilierii locali şi promite că, în viitorul apropiat, se vor derula noi proiecte de incluziune socială, de ocupare a locurilor de muncă şi de pregătire profesională gratuită.
„Am fost plăcut impresionaţi să vedem cât de receptivi