Antrenorul Craiovei, Nicolo Napoli, nu a fost lăsat pe "Ion Oblemenco", iar viitoarea firmă ce va finanţa CS U Craiova a cerut oficial ca echipa să evolueze pe arena centrală.
După ce lui Adrian Mititelu nu i s-a permis săptămîna trecută accesul pe stadionul "Ion Oblemenco", ieri a venit rîndul lui Nicolo Napoli să aibă parte de acelaşi tratament.
Tehnicianul Universităţii a dorit să inspecteze complexul sportiv, dar a fost oprit de Poliţie pe motiv că arena a fost încredinţată Companiei Naţionale pentru Investiţii pentru a fi recondiţionată. "Nici o închisoare nu este atît de bine păzită", a reacţionat Napoli.
Între timp, o firmă patronată de Adrian Andrici a adresat o cerere Primăriei prin care se arată dispusă să investească la echipa susţinută de municipalitate. O dată cu această solicitare, reprezentanţii firmei vor ca Primăria să pună la dispoziţie baza sportivă "Ion Oblemenco", potrivit micapi.ro.
Joi va fi prezentată oficial echipa Primăriei, CS U Craiova, zi în care va fi analizată şi cererea înaintată de firma lui Andrici.
"În afară de cei 20 de jucători prezentaţi, am încă 20 de contracte semnate cu fotbaliştii care mi-au fost luaţi şi au angajamente pînă în 2016. Toţi cei de atunci trebuie să se prezinte la reunire, o să-i chem. Găman, Bărboianu, Costea... toţi!" (Adrian Mititelu, patron Craiova)
Antrenorul Craiovei, Nicolo Napoli, nu a fost lăsat pe "Ion Oblemenco", iar viitoarea firmă ce va finanţa CS U Craiova a cerut oficial ca echipa să evolueze pe arena centrală.
După ce lui Adrian Mititelu nu i s-a permis săptămîna trecută accesul pe stadionul "Ion Oblemenco", ieri a venit rîndul lui Nicolo Napoli să aibă parte de acelaşi tratament.
Tehnicianul Universităţii a dorit să inspecteze complexul sportiv, dar a fost oprit de Poliţie pe motiv că arena a fost încredinţată Companiei Naţionale pentru Investiţii pen