Nu e pace sub zarzări. Făcură ce făcură și iară vorbirăm de nu ne-nțeleserăm. Cine zicea că Universitatea Craiova a murit? Dimpotrivă, s-ar putea să fie două Universități. Una – a lui Mititelu. Alta – a Primăriei și a investitorilor sprijiniți de cîțiva notabili jucători ai Craiovei Maxima. Mă rog, deocamdată, mîine-poimîine începe sezonul și încă nu există nici o Universitate afiliată. E tipic oltenesc. Rămînem bravii urmași ai legionarilor romani recrutați de prin Galileea, Samaria sau Iudeea: cînd se întîlnesc doi olteni, rezultă cel puțin trei păreri.

Astfel, putem conchide ca orice înțelept popă din zonă: ambele părți au dreptate. Are dreptate și Mititelu – că Liga și Federația l-ai jefuit, și-au bătut joc de biznisul lui, au făcut clandestinuri grave, care or să-i ducă pe Nașu’ și pe Corleone la brutărie. Are dreptate și primărița Lia Olguța, susținută de fostele mari glorii – că, totuși, Craiova merită o echipă cu potențial de Liga 1, dincolo de marile războaie personale ale lui Mititelu. Ei bine, de aici se-asmute cearta, pricea, brambureala și, mai grav, blocajul. Sînt prea mîndri și independenți oltenii ca să cază la pace, ei înde ei, pentru binele comun. D-aia, oricît ținurăm cu Universitatea (aia adevărată!), ne luăm momentan distanță, bazați pe ce zicea antrenorul nostru, mister Caragiale, într-o scrisoare: la Craiova nu se vine, din Craiova se fuge! Ne autosuspendăm sine die din funcția de suporteri.

Apropo, mai era un mare antrenor, unu’ Constantin Noica, ultras de-al lui UTA, care a scris ceva cu Sentimentul românesc al ființei. Ce spui, moșule? Hai să mori tu la Păltiniș! Dacă era filosof adevărat, tăcea. Sau, la o adică, putea măcar să se stabilească în Oltenia, acolo unde ființele românești își revelează manifest sentimentele: oftică, invidie, dujmănie. Să mai continuăm? Incapacitate de a coopera la un proiect pentru binele comun…