Catastrofa de la Fukushima şi criza economică mondială au repoziţionat strategiile nucleare ale statelor lumii. Unele dintre ele, precum Franţa sau Germania, au zis stop investiţiilor, iar altele, printre care Turcia, Polonia, Cehia, China sau India, le-au accelerat. După câţiva ani de amorţeală, România a readus pe tapet proiectul de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi şi-a imaginat patru variante de dezvoltare. Principala piatră de încercare pentru autorităţile de la Bucureşti nu o reprezintă găsirea finanţării, ci credibilitatea. „Performanţele” de până acum sunt catastrofale, pentru că proiectul a contabilizat abandonuri ale investitorilor, estimări de creştere a investiţiei iniţiale şi perspectivă îndepărtată de aliere cu alţi potenţiali finanţatori.

Ambiţia nucleară a României presupune investiţii care pot sări de 10 miliarde de euro în următorii zece ani, pentru că dezvoltarea proiectului de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă nu se rezumă doar la terminarea a ceea ce regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu a început. România şi finanţatorii atraşi trebuie să investească cel puţin 6,4 miliarde de euro pentru finalizarea celor două unităţi de câte 700 MW, minim 2,4 miliarde de euro pentru construcţia de depozite pentru deşeurile nucleare, 2 miliarde pentru ridicarea hidrocentralei de pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, care va avea rolul de îmbunătăţire a funcţionării grupurilor mari de la Cernavodă, a centralelor electrice şi a fermelor eoliene, şi alte câteva milioane de euro pentru investiţii în reţelele Transelectrica. Toate aceste cheltuieli vor conduce, în orizontul 2020, la creşterea ponderii energiei nucleare în totalul consumului intern de electricitate de la 17-18%, cât reprezintă acum, la 30%. „Avantajele sunt enorme, pentru că energia nucleară este, după cea hidro, cea mai ieftină.