Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşteptarea naşterii „bebeluşului regal” pune pe jar presa din Londra

Publicat in Adevarul, marți 2 iulie 2013 ·

Spitalul londonez unde va naşte Kate Middleton a restricţionat staţionarea în unele zone de parcare, pentru a permite personalului de securitate şi apropiaţilor ducesei să circule liber atunci când va veni momentul să aducă pe lume „bebeluşul regal”. Jurnaliştii au început să se instaleze în faţa spitalului, în aşteptarea ducesei de Cambridge. Anticipând venirea pe lume a „bebeluşului regal” pe măsură ce sarcina ducesei se apropie de ultimele zile, mass-media şi personalul spitalului St. Mary din districtul Paddington, în centrul Londrei, au luat primele măsuri vizibile, informează cotidianul „Le Figaro”. Oficialii din cadrul spitalului unde va naşte soţia Prinţului William a interzis luni staţionarea în patru zone de parcare care fac parte din aripa privată a unităţii medicale. Această limitare are rolul de a oferi spaţiul necesar lui Kate, gărzilor sale de corp şi apropiaţilor ei să circule fără a fi deranjaţi de aglomeraţia reporterilor. Interdicţia va fi valabilă până pe 31 iulie, acoperind o zonă de 24 de metri pătraţi, potrivit canalului de televiziune Skynews. La scurt timp după anunţul oficial, o echipă de jurnalişti ai unei televiziuni locale a sosit prima în faţa spitalului St. Mary. Ulterior, trotuarul din faţa instituţiei a fost ocupat de zeci de fotografi şi cameramani care au adus cu ei echipamente, trepiede şi scări pliante pentru a-şi asigura un loc cu o vizibilitate cât mai mare. Palatul Buckingham a cerut presei să dea dovadă de reţinere, astfel încât „activitatea obişnuită a spitalului să nu fie perturbată”, potrivit ziarului francez. Mai mult, un purtător de cuvânt al familiei regale a dat asigurări că William şi Kate vor părăsi spitalul purtându-şi nou-născutul în braţe, aşa cum a făcut şi Prinţesa Diana în 1982 şi 1984, când s-au născut William şi Harry. Naşterea şi sexul copilului vor fi transmise printr-un anunţ scris, care va fi ataşat pe ga

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„N-am văzut minunea asta”, spune Ministrul Economiei, Radu Miruță, despre reducerea voluntară de salarii ale șefilor

Mediafax acum o ora
Radu Miruță spune că nimeni din conducerea companiilor aflate în subordinea Ministerului Economiei nu s-a arătat dispus să renunțe la o parte din salariu, așa cum a cerut vicepremierul Dragoș Anastasiu. „Cred că e Ministerul cu cele mai multe compan

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum 3 ore
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

PNL organizează sâmbătă Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la preşedinţia partidului, 10 candidaţi pentru poziţia de prim-vicepreşedinte

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1200 de delegaţi. Ilie Bolojan este singurul candid

Ministerul Culturii, 300.000 euro pentru festivalul Rock Posada condus de propriul director

Gazeta de Bistrita acum o ora
FOTO: Trupa Kempes, Posada Rock Festival, 2017 Facebook Twitter Print WhatsApp Între 2021 și 2025, Ministerul Culturii a alocat 300.000 de euro pentru un festival rock desfășurat la Câmpulung Muscel, sub egida Asociației „Rock Culture”. Organizatoru

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 5 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Hamasul anunţă că a acceptat să elibereze zece ostatici israelieni, Netanyahu se declară optimist în privinţa ajungerii la un armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum 28 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă că a acceptat să elibereze zece ostatici israelieni, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a exprimat optimismul faţă de ajungerea la un acord în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia

LIVE Parlamentarii europeni votează în curând moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen / Ce șanse are inițiativa demarată de AUR

HotNews acum o ora
Președinta Comisiei Europene se pregătește să facă față unei moțiuni de cenzură în Parlamentul European, un instrument rar folosit, care a dezvăluit nemulțumirea față de stilul de conducere al Ursulei von der Leyen, scrie AFP. Votul va avea loc în j

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum 3 ore
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Românii sunt codaşi în UE la utilizarea internetului în scop cultural, potrivit Eurostat

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Populaţia statelor membre UE a folosit intens internetul în scop cultural în anul 2024, cea mai frecventă activitate fiind urmărirea de programe TV sau conţinut video online, cum au declarat 79% dint

Vremea

București
acum

26°
joi

14°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

26°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°