Utilizatorii Flipboard au avut o surpriză neplăcută astăzi, în momentul în care Google Reader s-a închis. După ora 10.28, ora României, cei care aveau conectat Google Reader la Flipboard s-au trezit cu fluxul gol.
A fost o surpriză uriaşă pentru utilizatori, deoarece Flipboard i-a asigurat pe aceştia că dacă îşi vor conecta contul de Google Reader la Flipboard, fluxurile de ştiri vor rămâne în contul lor şi nu vor dispărea. Se pare însă că nu e aşa. Mai mulţi utilizatori au început să se plângă de dispariţia surselor lor de ştiri şi au postat imagini pe Twitter.
"Fluxurile de ştiri din Google Reader vor fi în Flipboard", a anunţat compania în momentul când Google a decis să renunţe la serviciul vechi de câţiva ani şi cu o bază fidelă de utilizatori. În luna iunie, Flipboard a amintit utilizatorilor de acest lucru, iar odată cu tranziţia de pe 1-2 iulie, nimic nu a mers conform planului.
Se pare însă că sursele de ştiri din Google Reader vor reveni astăzi. Conform TechCrunch, Flipboard a avut probleme în a actualiza totul pentru milioane de utilizatori de Flipboard, aşa că uneori fişierele All Feeds nu sunt accesibile. Până la finalul zilei, adică până mâine dimineaţă în România, toate folderele ar trebui să fie în regulă şi nimic nu se va pierde, după cum a declarat fondatorul Flipboard, Mike McCue.
Flipboard a mai menţionat că una dintre problemele apărute în această tranziţie a venit din cauza faptului că Google a anunţat doar ziua închiderii, nu şi o oră, aşa că oricum ar fi fost era o surpriză.
Google Reader s-a închis astăzi la ora 10.28 şi s-a transformat într-o bucată de istorie. Aşteptăm şi feedback-ul vostru. Există probleme cu Flipboard? Şi, cum aţi trecut peste închiderea Google Reader?